…ar fi monotonă. M-aş plictisi groaznic dacă aş intra în cameră şi-aş găsi de fiecare dată toate lucrurile la locul lor. Nu aş mai simţi adrenalina şi nu ar mai fi nimic palpitant dacă n-aş bâjbâi după lucrurile mele prin toate coltişoarele posibile după ce dragostea s-a gândit să reorganizeze camera.

…ar fi plictisitoare. Nu cred că aş rezista mai mult de o săptămână fără să aud ce-a mai facut X şi Y la muncă şi fără să-mi fie explicate uneori în detaliu toate procedurile departamentelor din clădire. De asemenea, iubesc să aflu chestii femeieşti şi mai ales care nu mă privesc direct, iar asta aproape în fiecare zi.

…ar fi mizerabilă. Cine ar mai fi lângă mine să care toată noptiera în geantă când ieşim in oraş, dar să cotrobăie zece minute după telefon atunci când sună sau după un amărât de şerveţel atunci când poate-mi curg mucii?

…ar fi plină de insomnii. N-aş mai putea dormi noaptea. Mi-ar lipsi cheltuielile suplimentare şi grija gestionării banilor pentru încă o persoană. De asemenea patul dublu numai pentru mine ar fi o teroare insuportabilă şi n-aş putea adormi decât târziu în noapte.

…ar fi neproductivă. Cum aş putea să concep să mă concentrez şi la altceva când pot fi productiv în a mă plimba cu căruciorul printre rafturi sau în a sprijini bordura în timp ce ea se uită după ultimele apariţii în materie de genţi şi/sau pantofi?

…ar fi inconfortabilă. Ce folos aş putea trage de pe urma spaţiului imens ce-ar putea fi eliberat din şifonier şi debarale? Mi-ar fi dor de cele câteva zeci de genţi, bluze şi alte zeci de perechi de pantofi care se-amestecă printre lucrurile mele, care ocupă spaţiu şi care-mi fac viaţa foarte confortabilă.

Da’ e a mea şi alta n-am o iubesc.