Se știe că locurile de parcare sunt limitate. Se știe că sunt mai multe mașini decât locuri de parcare și se știe că seara nu reușești să parchezi fără minim două ture de bloc.

Drept urmare, pentru locatarii blocului se dezvoltă un ascuțit simț al posesiei pentru locuri de parcare ce nu le aparțin. Acest lucru se manifestă într-un mod total idiot, cum ar fi prin discuția pe care am avut-o la ora 6:30 cu un vecin, pe care sincer nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată în acest an de zile.

Parcasem în fața blocului, fix la scară pentru că printr-o minune celălalt vecin și-a mutat rulota nu știu pe unde și atunci când am ajuns eu, era locul liber. Bineînțeles că am empatizat și i-am înțeles situația, drept urmare l-am iertat că m-a abordat ca un bou înainte să salute și fără pic de respect, de parcă ne-am fi cunoscut de mici.

El: Auzi? N-o mai parca și tu aici.
Eu: Poftim?
El: N-o mai parca aici că blochezi gunoiul.
Eu: E miercuri. Zilele de gunoi sunt marți și vineri
El: Da, dar aici o parchez eu de obicei și aseară ai pus-o tu și a trebuit să parchez tocmai acolo (îmi arată mașina lui la 20 de metri distanță, pe trecerea de pietoni).
Eu: E loc plătit?
El: Păi… Nu… Dar… Aici parchez…
Eu: Atunci… Primul venit, primul servit, nu?
El (dezamăgit): Da… Auzi, dar tu de cât timp stai în bloc?
Eu: Ce relevanță are?
El: Ce?
Eu: Nu contează, o zi bună…

Vecini d-ăștia să tot ai, frate…