…sunt Cristian și Mădălin.
Nu e nimeni în stare să-l detroneze pe Cristian ăsta? Aștept pe mail bannerele pentru luna ce urmează.
PS, pentru cui îi pasă. Mă simt relativ mai bine, până luni cred că-mi va trece complet. Și Raluca e în regulă de asemenea.
În ultimul an de zile, de când m-am apucat serios de blogging, nu îmi aduc aminte să-mi fi spus vreodată că sunt prea ocupat pentru a avea timp și de blog. Momentul critic a venit, însă. Task-urile zilnice combinate și cu o anumită pană de idei m-au convins că e timpul de o pauză. Cireașa de pe tort o constituie răceala care mă chinuie de ceva zile bune și de care sincer m-am săturat.
Acum, în prag de RBF 2009 am observat că ce-i prea mult strică. Drept urmare, săptămâna care vine o să-mi concentrez atenția pe task-uri personale și finalizarea unor proiecte online. Tot în săptămâna care vine, plănuim o reorganizare a proiectului CeRecomand cât și o nouă ieșire la Laser Tag cu bloggerii.
Până una-alta, aveți grijă de voi și ne citim curând.
După o infernală muncă de sortare (presupun), acum puteți să ne votați la RoBlogFest.
Anul ăsta am vrut să candidez pentru cel mai popular blog și pentru cel mai bun blog personal.
Ca să mă votați, aveți nevoie neapărat de un cont pe RBF. Faceți click pe bannerul din dreapta (sidebar) și apoi pe una dintre categorii. Mă găsiți prin lista aia și restul e simplu.
S-avem succes :)
Încă mai cunosc câteva persoane care în ciuda faptului că au ajuns de mult la vârsta la care ar fi trebuit să-și dea seama ce vor să facă cu viața lor, refuză cu seninătate orice oportunitate. Toată ziua îi văd pe net, dacă-i întreb ceva, sunt ocupați dom’le, vorbim mai încolo. Ce-or face sau din ce le vin puținii bani pe care-i au, nu știu refuz să-mi pese.
Dojo are un articol excelent asupra oportunităților online și imediat ce l-am citit, mi-am adus aminte de momentele în care nici eu nu știam ce vreau să fac cu viața mea. În schimb, după ce m-am hotărât, pot spune cu mâna pe inimă că am dedicat nopți și zile întregi activității, învățând puțin câte puțin, evoluând mereu, acumulând experiență. Ce am avut eu diferit? Voința. În ciuda comentariilor total ne-necesare și certurilor nesfârșite (pentru că eu nu făceam nimic util, doar mă jucam, mai bine-aș pune mâna pe-o carte), am ajuns fix unde mi-am dorit și nu regret nimic.
Ironia sorții? Ai mei trag de mine acum să le fac un amărât de site (extrem de necesar, aparent), iar eu nu am timp să mă ocup de el pentru că sunt prins cu altele mult mai importante și mai urgente. Cât despre oamenii de care menționam la început, o să fie mereu oameni de genul ăsta, fie că îmi pasă mie sau nu.
Trebuie doar să vrei și să realizezi că fără muncă grea, nu-ți vine nimic pe tavă.
…și să te bagi sub tejghea.
Ca orice om normal, am găsit puțin timp liber, și ca să nu mor de foame acasă, m-am dus cu jumătatea la cumpărături în Careffour-ul de la Unirii. Nimic special. O salată, niște cartofi la cuptor, pâine cu mac, puțin pui… știți voi, the usual.
Mă pun frumos la casă și-mi aștept rândul. Deodată, jumătatea mea dispare în spate printre rafturi. Lucru normal, îmi zic, și-mi văd de așteptarea mea. După câteva minute, o văd venind din spate, cu un zâmbet pe față, zâmbet pe care-l cunosc de altfel bine având în vedere experiențele anterioare. Nu era un zâmbet de “ia uite, puiu, ce ruj mișto am găsit.”, din contră.
“Uh-oh, am dat de dracu’”, îmi zic în gând în timp ce încercam cu disperare să intuiesc ce-a mai găsit de va urma să atragă privirile celor din jur. Și-apare mândra mea cu ditamai cutia de carton de la Durex, prezervative, gel și tot tacâmu’, desigur desenată sugestiv pe cutie, ca să știe omu’ ce cumpără. Era mai mare ca salata din coș, pentru numele lui Dumnezeu!
“Ia uite puiuuuu, era ultima.” zice ea cu voce tare în loc să o pună liniștită pe bandă și să ne vedem de drum. Doar eu am surprins vreo trei fețe curioase de ce anume ar putea fi acel ultim produs de raft. Mă resemnez, zâmbesc oarecum ironic mulțimii de ochi curioși, îmi pun o moacă tâmpă gen “ce te uiți bă, tu n-ai acasă” și revin la așteptarea mea…
Ce suavă e Raluca… Știu eu de ce-o iubesc.
