Alt bloc, alţi vecini: Nea Mitică

December 13th, 2010 - 07:47

M-am mutat recent. M-am mutat la două străzi distanţă de birou, astfel încât să-mi exersez #aroganţa. Pentru o distanţă de două străzi, merg cu maşina la serviciu. Şi nici măcar nu sunt două străzi babane, două bulevarde. Sunt literalmente două străduţe de printre blocuri.

Pentru un drum de 10 minute pe jos, eu fac 3 minute cu maşina. Ştiţi voi, ca să salvez mediul… Ba mai mult, iarna stau câte 20 de minute să o dezgheţ înainte de a pleca. Şi dacă dau de vreun camion care merge in faţa mea 100m, mă pot plânge şi că a fost trafic.

Dar ca să trec la subiect, de data asta am ajuns la capătul abilităţilor mele de a-mi înţelege vecinii. Dacă până acum am suportat morală, reproşuri, vizorisme şi toate dialogurile cretine de pe planetă, ce-am păţit săptămâna asta m-a lăsat fără cuvinte.

Ca în orice bloc, şi aici există un Nea’ Mitică (nu m-am obosit să aflu numele real, dar tre’ sa fiu pe-aproape). Un Nea’ Mitică ce mi-a făcut instruirea cu apometrele şi repartitoarele, un Nea’ Mitică ce mi-a făcut o oră morală cu privire la locurile de parcare şi cum au ei o înţelegere în sensul ăsta, un Nea Mitică ce nu pare să înţeleagă că atunci când alergi grăbit pe scări, nu e timp de conversaţii inutile.

Tocmai când mă resemnasem şi-am trecut toate întâmplările astea idioate în coşul de gunoi, Nea Mitică o trânteşte p-aia groasă.

Vecine, vezi că ai factura la curent de 3 zile în cutia de scrisori, n-o iei şi tu de-acolo?

Ho-paaa, de unde până unde? Oare Nea Mitică al nostru are prea mult timp liber şi profită de spaţiul meu personal şi fără lacăt? Aşa se pare, pentru că văd că cineva îmi curăţă cutia de pliante în fiecare zi.

Mâine-poimâine îl aud “Vecine, vezi că ţi-am plătit eu curentul şi gazele, că se cam adunaseră facturile la tine în cutie; imi dai tu banii când cobori. Ah, şi ai primit nişte felicitări de Sărbători. “. Nu de alta, dar să se facă util, dacă tot se plictiseşte toată ziua.

Sunt singurul care vede ce face omul ăsta ca un lucru total cretin şi deplasat?

Tag-uri: , ,

Dacă ți-a plăcut postul, spune-ți părerea și ai în vedere opțiunile de abonare la RSS

63 comentarii pentru “Alt bloc, alţi vecini: Nea Mitică”

  1. dush says:

    nu! trebuia sa il intrebi daca nu cumva i se raceste ciorba si tu il retii, asta ca sa nu ii explici cum ii treaba cu reintoarcerea-n patria muma…

  2. Jocuri Noi says:

    iti dai seama, peste tot este la fel, degeaba zici ca ai iesit din groapa pt ca ai dat in putz :|
    nu ai ce sa faci cu chestiile astea :)) obisnuieste-te !

  3. nu ai ce sa-i faci… si la mine e tot la fel:))
    acum fac ai mei o casa, sa termin cu blocu ca nu mai rezist sincer…

  4. Trebuie sa existe un asemenea om in orice bloc. Astia sunt enervanti.
    P.s Vezi ca se scumpeste combustibilul… Nu stiu ce-i face in legatura cu mersul la servici :P

  5. Haotik says:

    Dupa 3 scandaluri in care era sa-l bat pe administrator, am scos pe toti pe la geamuri i-am convins clar ca imi lipseste niste rotite si ca intr-o noapte or sa arda toti ca sobolani.

    Dupa ce i-am convins asta, nu am mai avut probleme ever cu ei.

    A am uitat intrarea mi-am facut-o cand m-am dus sa iau apartamentul, nu-l cumparasem inca dar cat am stat eu sa vad ce cumpar mi-a blocat unu masina. Probabil 2-3 claxoane si aparea proprietarul, eu am tinut-o pe a mea un singur claxon, luuuuung… pana a venit ala de ma blocase, si asta pe la 10 noaptea. Zbiera o baba la 4 din blocul vecin dar nu prea se auzea ce zice ca o acoperea claxonul.

  6. Cristi says:

    De ce vrei tu sa intelegi… imposibilul? :)) Oamenii astia nu pot fi intelesi pur si simplu :))

  7. maniak says:

    Si de ce nu ii spui tu ca ai fost la politie si ca au zis aia ca il ancheteaza pentru violarea spatiului privaT ?Sa vezi ce se cuminteste. Eu nu am patit niciodata asa ceva pentru ca nu le-am permis . Mai uit si intretinerea de pe o luna pe alta si tot nu comenteaza.

  8. Monica says:

    Ohoho, eu de 8 ani stau intr-un bloc unde fiecare miscare mi-e urmarita de unii vecini.
    Cu cutia postala clar nu are ce cauta acolo nenea, poate fi dat in judecata ca ti-a umblat acolo!

    Si eu am patit destule cu administatorul blocului de aici, dar cum facea ceva in neregula cum ma certam cu el si eu si prietenul meu.
    Cum zic toti de mai sus: nu tre sa il lasi, ba in gluma ba in serios tre sa ii pui la punct.
    Acum eu ma inteleg si cu administratorul dupa ce l-am pus la punct de cateva ori.

    am intarziat si cu intretinerea si nu a comentat nimic…si nu o luna :D

  9. Proiecte says:

    :)) asta e chiar tare … eu nu am dat de asa ceva, de cand ma stiu stau la casa …

  10. jadi says:

    Ce bine ar fi daca in cea mai friguroasa a iernii domnul vecin ti-ar curata masina de zapada ” vecine, nu mai cureti si tu masina asta de zapada ? “

  11. termopane says:

    Macar simti si tu cum e viata la tara, cand fiecare vecin te agreseaza verbal in fiecare zi, si trebuie sa-i dai un raport cu toate activitatile intreprinse de tine.

  12. Nu esti singurul dar esti cel mai nou.Ceilalti nu-l mai baga in seama sau il mai baga undeva…din cand in cand,sa nu se plictiseasca!

  13. Boilere says:

    Destul de ciudat omul asta, sincer te-as sfatui sa porti o discutie mai serioasa cu el, in felul acesta poate isi va baga mintile in cap.

  14. Traduceri says:

    Cel mai sanatos ar fi sa pui un lacat la cutie. E mai simplu decat sa te certi cu un imbecil

  15. mocean says:

    cred ca ar trebui sa se faca loc pentru acest nea mitica in atlasul urban de mitocanie. sincer! la viata mea am intalnit mai multe tanti mitice, dar profilul e acelasi….de la bagat nasul in oala mea, pana la o forma de advertising gratuita si total neplacuta (ceilalti vecini fiind tinta, eu fiind “produsul”) am trait toata gama :) dar o sa fiu si eu nea’ mitica acusi si o sa te intreb: tu ce raspuns i-ai dat? :)))

  16. Claudiu says:

    Vecinul de jos de la mine stă și analizează pașii mei și-ai prietenei. A tras concluzia că eu sunt ardelean cum pășesc mai leneș iar prietena olteancă cum merge repede prin casă și el nu poate dormi. Concluzie nu tocmai greșită dar alte chestii au dus să ne certăm de câteva ori și după ce mi-am arătat colții a zis: n-am ce discuta cu tine ungurule! :))

  17. mocean says:

    @Claudiu
    Fenomenal! Asa ceva inca nu mi-a fost dat sa intalnesc :)) imi imaginez ce ureche fina are miticul, daca a putut distinge atat de bine ritmul pasilor. Iar modul in care te-a pus la punct…nici nu mai am cuvinte, merita doar aplauze si admiratie in tacere. Incredibil ce face lipsa de activitati din unii oameni…

  18. Cate un asemnea ‘mascarici’ se gaseste pa la tot blocul. Unul care trebuie sa stie si ce manaci, cati prieteni ai, el stie exact cine a fost la tine si cat timp a stat. Sunt un fel de enciclopedii ale scarii respective.

  19. mocean says:

    Dar parca totusi, ar fi viata cam plictisitoare fara cate un gagiu din asta care sa te calce pe bataturi si sa-ti dea motive sa razi ulterior.
    Era o vorba “bad decisions make good stories”, cred ca se poate adapta si la situatia de fata :)) “bad neighbours make even better stories”!

  20. sejur says:

    Asemenea oameni sunt doar demni de mila, nimeni nu mai are nevoie de ei, probabil nici macar propria familie, si astfel isi revarsa atentia si frustrarile asupra vecinilor, etc. Trebuie gasita intotdeauna o modalitate eleganta de a-i pune la punct, caci altfel pot deveni extrem de enervanti.

  21. Raluca says:

    Blocurile noi date in folosinta nu au nici un nea Mitica si nici o tanti Elena, pe cuvant! E minunat sa scapi de astia doi care iti sufla in ceafa tot timpul!

  22. Filme Noi says:

    Lumea se teme de omul liber, considerand natura lui rea, in sensul care este dat acestui cuvant. Dar uita ca omul, inainte de toate, este un animal sociabil, ca in el exista instinctul vietii sociale.

  23. Sacouri says:

    Chiar este frumos sa stai in blocuri noi, sau in acrtiere rezidentiale. Fiecare persoana isi vede de treaba lui. Dar , fazele cu nea Mitica-militzica, vor disparea incet.

  24. Exista cate un Nea Mitica in fiecare bloc, doar ca la mine pe scara e femeie, e tanti Sanda :)))))

  25. Fiecare zona are cate un Nea Mitica, care a venit de la tara in urma cu cativa ani, iar el nu poate face deosebirea. Este insetat de barfe si ceea ce face vecinul, aproape ca te intreaba ce ai in sacosa.

  26. Razvy says:

    ar fi interesant sa ne spui daca acest nea Mitica are si un maidanez in fata blocului caruia ii da de mancare zilnic. miticii de la mine din bloc au cate un caine maidanez de care au grija zilnic

  27. m-am mutat de mai multe ori in ultimii ani si mereu dadeam de cineva sa imi faca instruirea in legatura cu administratia blocului si alte detalii. I-am tratat insa dupa modelul: “zi ca ei si fa ca tine”.

  28. Vecine, vezi ca nevasta dvs a a avut doi musafiri cat timp ati fost la serviciu :)))

  29. Poze says:

    nu o avea ce face :)) si a zis sa se uite putin la facturile tale e penal omu :D e bine ca nu am vecini asa….

  30. Si zici ca te intelegi bien cu Nea Mitica :D

  31. filmari says:

    Asa este peste tot si eu am niste babe ….stii cum se uita la mine cred cas-i noteaza fiecare iesire si intrare si …..filaje…aia e indiferenta…rupe toate zidurile:)

  32. Mda, minunata viata la bloc, n-as schimba-o pentru nimic :P

  33. Autocolant says:

    :))) e bine, l-ai putea angaja ca asistent, iti aduce corespondenta samd. Cafea stie sa faca? :))

  34. Fie și numai că s-a uitat în căsuța ta personală e o invadare a spațiului personal care, în mod normal, nu se face. Deci da, ai dreptate.

  35. Pantofi Dama says:

    Nici mie nu-mi place sa schimb foarte des locuinta, dar o fac in fiecare an. Avantajul de a fi chirias. In fiecare bloc in care am locuit se gaseste cate un bufon. Acum caut un bloc rezidential, in care sa fie familii tinere.

  36. Si eu lucrez foarte aproape de casa. Dar toata iarna am mers pe jos, ca imi era lene sa dezghet masina la 7 dimineata.
    Numai bine in noua locatie.

  37. sibiu says:

    si mie mi-a batut un vecin la usa “vecine, vezi ca nu ai platit luna trecuta taxele”…

  38. Paul says:

    Salveaza mediul si lasa masina! Mai faci si miscare

  39. Adidasi says:

    Avantajul de a fi chirias , este acela de a te putea muta cand nu iti place locatia respectiva. Cel mai nasol este mutatul efectiv. Mie nu imi place cum sunt privit cand ma undeva, de parca sunt un dusman al societatii.

  40. CRistina says:

    Eu ce sa mai zic, tocmai ieri mi s-a confirmat de catre administrator ca vecinul de vizavi are carnetel si scrie cand ies si cu cine ies cand vin si cu cine vin … ma gandesc sa il reclam la politie…

  41. Crede-ma ca atunci cand mi-am cumparat apartamentul…am simtit ca revin la viata ma saturasem. sa schim la cateva luni locuinta…..alti vecini alte obiceiuri…etc!

  42. reviews says:

    De un nea mitica dai pe unde mergi :))

  43. Matei says:

    Ce sa mai zic de prietenul meu , care si-a cumparat de un an jumate motoreta si nici acum nu a luat permisul! :)))

  44. In fiacre zona exista cate un nea Mitica, care doreste sa stie tot ce se intampla, pentru ca el locuieste acolo de cand s-a dat in folosinta blocul, si el trebuie sa stie tot ce misca, si fiecare persoana cu ce se ocupa.

  45. Aragaze says:

    Merita vazut, “un Vanghelie atat de mare si un Obama atat de mic” :))
    http://www.antena3.ro/life-show/media/badea-noua-ordine-mondiala-un-vang
    helie-atat-de-mare-si-un-obama-atat-de-mic-126032.html

  46. Pe al meu in cheama nea Ion. Stau la etajul 3 iar el la etajul 2. De fiecare data cand urc scarile tipul sta la vizor sa vada cine urca. :))

  47. iulian says:

    nu este de ras…este de plans…sunt enervanti la culme oamenii astia…ar trebui sa ii torni o sticla pe ulei in fata usii si apoi faina…poate ii mai ocupi din timp…

  48. Silviana Tomcescu says:

    Cred ca fiecare scara de bloc are un nea Mitica, un pensionar care incearca sa isi faca de lucru si care nu isi da seama ca uneori devine de-a dreptul deranjant. Ca sa nu mai vorbesc despre babele vizioriste care stiu mereu cine a intrat si cine a iesit din scara, cine ce musafiri a avut, cine e la serviciu sau cine nu s-a intors din vacanta…

  49. Celine says:

    Nu esti singurul , avem si noi un ” Mitica ” care ne intampina in fiecare dimineata cand plecam la servici si in fiecare dupamiaza , cand ne intoarcem , eu incerc sa il evit dar din pacate tot imi rapeste cel putin 10 minute de fiecare data , cred ca singura solutie ar fi sa ma mut din bloc .

  50. fotografu' says:

    Vecine, ti-am programat intaliniri cu cei care au venit pe la tine cand nu erai acasa. Ia de-acilea lista cu bonurile de ordine :)))

  51. Sorin says:

    pai daca nu ar fi un “nea’ mitica” in bloc nu ar mai avea mutatul niciun farmec:)))

  52. L-ai putea plati sa iti gestioneze si sa iti plateasca facturile :)

  53. corina says:

    Peste tot la fel…nu stiu nici un bloc inc are sa nu fie si oameni”gen” :))

  54. fiecare scara are cate un nea mitica :))
    din fericire, nu vreau sa par sadica – dar ma cam saturasem de el de acum, nea mitica de la mine de pe scara a murit de inima!

  55. gabriel says:

    adevaru e ca omu are dreptate… cum e posibil sa lasi o factura in cutia postala 3 zile… asta e deja nesimtire :))

  56. Lacramioara says:

    NU exista bloc sa nu aibe cate unu sau doi care sunt sariti de pe fir.. dar nu ai ce sa le zici ca oricum cat ai incerca tot nu te intelegi cu ei nu o scoti la capat.

  57. chear si la mine in bloc exista mai multi ena mitica dar unul de la etajul 2 ii intrece pe ceilalti

  58. Dana says:

    Am si eu unu in bloc Mitica si de bea dorm noptiile ca atat cearta la copii saraci copii si ii injura in ultimu hal parca ar fi animale nu copii.Lume nebuna nu ai ce sa le ceri sa la ce sa te astepti de la ei.

  59. noni sirop says:

    nu vreau sa par sadica dar ma bucur ca singurul nea mitica de la mine de pe scara a murit. e o scara atat de linistita acum, nu ma mai bate nici un vecin la cap ca vine lume la mine in vizita sau ca dau muzica prea tare sau mai stiu eu ce…

  60. Asta inseamna sa locuiesti la bloc,intotdeauna vor fi vecini pe caqre nu ii suporti.La casa e cel mai bine,nu te mai….. nimeni la cap.

Lasă un comentariu

Dacă nu ai mai comentat până acum, primul tău comentariu va intra în moderare.
Încearcă să menţii un minim de bun simţ faţă de mine şi faţă de ceilalţi comentatori.
Pe de altă parte, orice părere argumentată este foarte bine venită.

Tag cloud:

adsense amintiri banc banci bani bere blackberry bloc blog blogosfera bloguri bowling bucuresti cabral carti cocalari colegi comunitate concurs concursuri cumparaturi digg dilema Diverse domenii emo fun funny furt games godaddy google gts hardware hosting hr idiocracy ikea injuraturi iso kfc laptopuri laser tag leapsa Linux livrari manele mare masini mcdonald's Microsoft misogin monden Movies muzica oameni online parcari party personal pietoni pizza plaja plugins politica portfolio pr prieteni Raiffeisen reclame relatii romani Romania scoala sex sexy Software spam sql swf tarani telefoane timp liber tips&tricks top trafic tv twitter Uncategorized upc vacanta vanzatoare vecini wii windows wordpress work xp yahoo zoso