Și s-a terminat. Personal, pot spune că m-a surprins numarul mare de întâmplări jenante povestite. Când mă mai hotărăsc să dau vreun premiu substanțial, numai fetele vor avea dreptul să participe și o vor face cu o poză a țâțelor proprii. Măcar să am și eu o bucurie, nu?
În altă ordine de idei, câștigătorii celor două bannere 125×125 în sidebar sunt maniak și Cristian, cu 43 respectiv 97 de comentarii luna trecută. Aștept pe mail bannerele în cauză.
Câștigătorul telefonului mobil
Din nou, este o alegere pur subiectivă. Am încercat pe cât posibil să fac abstracție de la felul în care s-a porcit limba română prin diferite comentarii și de la apele înghețate de atâta mințit prin altele. Am exclus din start comentariile de o frază și cele care nu relatează întâmplări jenante. L-aș fi ales pe Cristi, care s-a răzbunat pe un bancomat al ING, dar cunoscându-l personal, e conflict de interese.
Așadar, câștigătorul este Aditza26.
S-a intamplat acum cativa ani. Ca sa scap de gura unui prieten, am iesit la o intalnire cu o fata pe care el mi-o tot recomanda, dar pe care eu nu o cunosteam. Asa ca, mi-am luat inima in dinti si am invitat-o in oras. Ne-am intalnit, am petrecut vreo 3 ore impreuna, dupa care am condus-o pana acasa. I-am spus ca mi-a facut placere sa ies cu ea, si poate repetam lucrul asta zilele urmatoare. Fata nu era de loc pe placul meu, si trebuie sa afla lucrul asta si prietenul meu. Asa ca am scris un mesaj in care il informam: “este urata cu draci, de ce m-ai pus sa ies cu ea si sa pierd 3 ore din viata?”. Problema este ca in loc sa ii trimit lui mesajul i l-am trimis ei. Si lucrul asta l-am facut tocmai cand urcam pana la ea sa ii dau fularul care ramasese la mine.
Intamplarea a fost ca ea a primit mesajul exact cand mi-a deschis mie usa.
A fost de-a dreptul penibil.
Pentru ceilalți, nu vă enervați prea tare. Șansele erau de 0,5% să câștigați voi.




Felicitări câştigătorului, dar părerea mea e că întâmplarea asta nu a fost chiar aşa jenantă. Atâta timp cât nu-i plăcea de aia, ce rost avea să se ruşineze?! Şi în plus de asta, faza cred că a văzut-o în filme, nicidecum să fie adevărată. În rest numai bine, respectele mele pentru câştigător şi salutul pentru Etherfast.
Cum sa nu fie jenanta? Mi-ar veni sa intru in pamant de rusine. Adevarata, neadevarata, e o intamplare care nu-ti doresti sa o ai tu.
Cum să-ţi fie ruşine? Eu o şi lipeam, la propriu, pe fata aia.
Lipeai pe naiba. Inseamna ca nu esti gentleman, adica esti un fel de Bruzli.
Mai rău. Nu suport fetele fiţoase sau cele care mă enervează într-un fel sau altul, dar dacă m-a vrăjit una nu mă las până nu o pun cu ea, ştiţi coi.
uff , chiar m-am enervat ca nu a fost aleasa intamplarea mea :) , glumesc , felicitari castigatorului chiar daca poate nu a fost cea mai stanjenitoare intamplare povestita aici dar trebuie sa acceptam ca si organizatorului ii era destul de greu sa aleaga din aproape 300 de posturi
felicitari! e de-a dreptul incredibil…
Salut.
Mersi pentru banner. Aveam mai multe comentarii deoarece la inceputul lunii comentam cu o adresa de mail dupa care am schimbat-o :)
Anyway, desi am blog inca nu m-am apucat sa scriu pe el si nu am nici banner d`ala :)
Te rog sa ii oferi acel banner in sidebar altui comentator, sa se bucure de el :)
Mersi si distractie placuta diseara ! Next time i`ll join :)
Nosfer it is then:)
Felicitări câştigătorului!
Acum bineînţeles că trebuie să apară şi critici cum că întâmplarea nu a fost cine ştie ce, că se putea mai bine şi tot felul de penibilităţi. Când o sa e înveţe lumea?
La cât mai multe concursuri ;)
Nu ma asteptam sa castig. Sa fiu sincer, am fost surprins la primirea mail-ului, uitasem complet de concurs (sunt in sesiune, se intelege… sau oarecum).
Felicitari si celor doi castigatori ai bannere-lor si toturor care au postat intrebari jenante.
hahaha, frate ai dat-o in bara rau de tot.
Totusi, felicitari pentru premiu!
Mai bine spuneai ca aloci cate un nr pt fiecare comentariu si tragi la sorti castigatorul :) chiar au fost comentarii mult mai bune…anyways, felicitari castigatorului. :P
si daca pica o chestie de genul “m-am cacat pe mine de beat ce eram si m-a vazut vecina de la patru” ? asta ti se pare jenant? sau iresponsabilitate, teribilism si chiar nitica prostie?! :) see what i mean, brainiak?
Hei, brainiak !:)
Nu intentionez sa intru intr-o polemica pe tema lui “ce-ar fi fost daca” . Din experienta, stiu ca este imposibil sa multumesti pe toata lumea. In cazul de fata, la final, Andrei putea sa le multumeasca participantilor la concurs si sa-i anunte ca s-a hotarat sa traga la sorti castigatorul deoarece apreciaza efortul tuturor. Putina “manipulare a maselor” si nu mai considera nimeni ca povestea lui a fost mai buna. :)
End of story , morning glory !:P
hai ca`i buna faza.am citit in proportie de 70% si e una dintre cele mai bune
Felicitări câștigătorului! Spre deosebire de alte SF-uri, e o poveste bună.
@Etherfast: cum ai reușit să citești atâtea povești și mai ales s-o alegi pe cea mai bună?
Cea mai bună poveste pentru El, dar fiecare priveşte comentariile din altă perspectvă, aşa că ne certăm degeaba.
who’s fighting?!
Felicitari pentru premiul castigat …era foarte greu sa alegi un castigator
am fost prea multi concurenti…ok sa spun despre intamplarea castigatoare nu a fost prea credibila nici jenanta…nu prea am crezut…
ce sa-i faci am 35 de ani si mi-am dat seama orcum felicitari pentru norocul tau
Uite pe cineva care gândeşte ca mine
bai tatica, inventeaza tu ceva cat de cat mai ok :) adica sa fie si de-un minim credibil. MINIM! :) bai etherfast, da-mi pare rau daca fac spam, dar nu mai pot ma :) ai vreun slogna pe undeva “we aim to please” ?! :)
Handjobs…
@Mihaela: într-adevăr, cam greu să trimiți SMS-uri din greșeală, dar nu atât de improbabil/imposibil. Oricum, o singură greșeală a fost suficientă în cazul de față :-)
@madalin: cu cine mă cert? Eu sunt surprins de voința sau mai bine zis răbdarea lui Etherfast de a citi atâtea povești înscrise în concurs. Iar problema realismului mi-am pus-o și eu.
Ca să vă calmați odată, mi s-a întâmplat și mie ceva asemănător… Dar ce-am scris eu s-a potrivit pentru ambele persoane.
D-aia l-am ales câștigător, mai ales că am fost în pielea lui.
Am patit si eu ceva de genul cu un SMS.Eram cu o colega si vroiam sa-i trimit un mesaj prietenei.Cand sa bag nr de tel,in loc sa pun numele prietenei l-am pus pe cel al colegei :))
asta faza de cacao t-i sau v-i sa parut JENANTA ????
SUNTETI VOI JENANTI DRAGII MEI SI PENIBILI !!!!!
MULTA SANATATE…ACOLO UNDE TREBUIE :))
O ZI BUNA
UNA PESTE ALTA AM CITIT MULTE ALTELE MULT MAI
NORMALE SI DE BUN SIMT !!!!!
TOTUSI ASA MINTE , SAU ASA MINTI , ASA SI CASTIGATORI…
CE REIESE DIN ASTA ??? CA A INJOSI O PERSOANA….
SI CA A JUDECA O PERSOANA DUPA EXTERIORUL EI…CA ATI
REZERVA DREPTUL SA JUDECI FARA CA TU INSUTI SA TE UITI IN PROPRIA OGLINDA…ETC ETC…SEMNIFICA PT “VOI” O INTAMPLARE
JENANTA?????!!!!!!!!!!!!!
ASA CUM V-AM MAI SPUS SI MA REPET SUNTETI JENANTI
DRAGILOR….SI NU E DE MIRARE CA TRAIM IN ROMANIA UNDE
JOATA SPETZA SI NESIMTIREA ESTE IN FLOARE….
SI APROPO CINE E ACEST “JURIU” DE CACAO ???
DE FAPT NICI NU NE INTERESEAZA :))
MULTA SANATATE…ASA CUM V-MA SPUS ACOLO UNDE TREBUIE…
CONCLUZIILE LE TRAGETI SINGURI ASTA DACA PRIN ABSTRACT
SANATATEA A AJUNS ACOLO UNDE TREBUIE..!!!
SA FITI IUBITI !!
Fă pași atunci când trebuie…