Sambata ce a trecut, am fost cu Raluca prin Unirii si pe la pranz ni s-a facut foame. Am mancat la Cassa Adeli. Mancarea a fost excelenta, dar nu asta m-a impresionat. De atatia ani de zile de cand obisnuiesc sa mananc prin oras, niciodata nu am avut parte de o chelnerita atat de prietenoasa, binevoitoare si care sa aiba un zambet atat de natural.
Imi ziceam in gand.. “Tipa asta va ajunge departe”. Am ramas super incantat de experienta si cu prima ocazie voi reveni.
Probabil era in primele saptamani de munca :) Dupa ce se obisnuieste, incepe sa capete un sictir specific chelnerilor…
Flo: Sunt de acord cu tine in cea mai mare masura. Cunosc si cateva cazuri.
Asta e una dintre cele mai urate probleme de la noi: serviciile si in special ma refer la ce spui tu mai sus, chelneritele care ar trebui sa-si lase toti nervii si toate problemele acasa si sa fie cel putin politicoase…
Sunt de acord cu ce ati spus voi, dar ca sa raspundem la “chelneritele ar trebui sa isi lase problemele acasa”… Perfect de acord, dar cu acele probleme care se numesc clientul xulescu, yulescu si zulescu ce sa faca biata fata?
E ciudat, ai avea ce sa faci si ce sa vezi in Romania, dar de ce sa platesti cu demnitatea pentru asa ceva? De ce sa accepti o sansa de 90% ca in urmatorul restaurant de la mare in care intri sa ti se uite chelnerul de sus la tine si sa faca misto de tine etc? Principala problema este ca totusi nici clientii nu sunt minunati.
“Clientul nostru stapanul nostru” ar trebui sa aiba o limita, si poate daca romanul nu ar fi porc de felul sau din nastere, nici chelnerii si alti “muncitori cu publicul” nu s-ar mai purta asa de urat.
Ma rog… chelnerita aia merita o vizita, dar merita si localul? :)
Cauzalitatea de care vorbesti tu, Dobz, cred ca este inversa. Clientul devine nesimtit pentru ca asa il trateaza chelnerul, nu viceversa.