Sa nu ne facem griji, suntem pe maini bune. Sambata ce-a trecut, la o ora destul de devreme a diminetii eu si cu Cabral ne aflam absolut intamplator in biroul unui rector. La ceva vreme dupa noi intra doi tipi care dupa discutii aprinse ne-am dat seama ca erau acolo ca sa-i faca nu stiu ce site domnului rector.
Biroul pot spune ca era imens. Ma simteam ca si cum as fi stat in biroul unui cuceritor al junglei aficane. Mai lipseau doar capetele de animale impaiate pe pereti. Noi stateam la o masa destul de lata pe care se afla o broasca de lemn mai mare decat orice broasca pe care am vazut-o eu pana acum. Comparativ, era mai mare decat laptopul meu de 17″.
Cat am stat acolo, Cabral i-a tras vreo suta de bobarnace saracului animal, sperand sa-si mai calmeze astfel din rasetele pe care le stapanea cu greu in timp ce-i asculta pe ceilalti “negociind”.
Alaturi de noi mai erau si asistenta domnului rector si un tip cret cu maini murdare, am presupus ca era mecanicul sau portarul.
Rectorul era un om destul de impunator, cel putin pana sa se apuce de vorbit. Avea o bratara mai groasa decat cadranul ceasului meu si un ghiul imens pe deget. Pe masura ce scotea mai multe prostii pe gura, ochii webmasterilor se bulbucau si mai mult, se uitau unii la altii nedumeriti, iar falcile noastre se ingrosau de atata ras ce astepta sa iasa din noi.
Dupa nici doua fraze schimbate intre ei, i-a informat politicos pe cei doi webmasteri ca la el in facultate sunt multi nesabuiti care fac sex in baie si le sparg chiuvetele. Dialogul reprodus il gasiti direct la Cabral, nu are rost sa-l reproduc si eu inca o data. Totul a culminat cu un “OK, va trimitem oferta si ne-auzim la un telefon.”, moment in care mecanicul s-a gandit sa se faca si el util “Pai stati, sa va dau si Cosmote-ul!”.
Ce m-a uimit totusi e ca acea persoana nu era un oricine de prin facultate, ci era chiar rectorul, teoretic o persoana de la care te astepti la multe. Am iesit amandoi cu fetele deja crispate, si simteam cum ne apuca rasul inainte sa iesim din camera. Pentru ca daca izbucneam acolo, nu lipsea mult sa ne tavalim pe jos de ras si sa nu mai fim in stare sa facem nimic, chiar si sa scoatem masina afara din curte…
Ce este mirror blogging?
Mirror blogging este o chestie pe care am inventat-o noi si prin care doi sau mai multi bloggeri ce au asistat la acelasi intamplare scriu despre ea, fiecare prin prisma proprie si publica postul la aceeasi ora.
Tag-uri: mirror blogging, personal




[...] oglinda a intamplarii o vedeti la Etherfast. Postat in > din [...]
La Spiru in biroul lu’ nea Mecu ( ceva decan ) mai e asa, 2 camere imense… ca si Mecu ala, un om de 150 de kile cel putin. :))
de asta n-am ami auzit pana acum, dar e bine de stiut, ms :)>-
am fost nevoit si eu sa stau de vorba cu oameni de astia care nu stiu ce inseamna un site in anul 2008 si era si rector … rusine si pacat pentru noi … mai avem ceva timp pana sa ajungem la un anumit nivel de educatie.
mirror comment, pentru ca se regaseste si pe blogul lui Cabral::
ideea mi se pare buna si este foarte potrivit ca aveti stiluri diferite: postul lui Cabral are iz de Caragiale iar tu esti pui de Sadoveanu.
un singur lucru mi-a displacut: scrii la un moment dat “Dialogul reprodus il gasiti direct la Cabral, nu are rost sa-l reproduc si eu inca o data.†…as fi preferat sa stiu ca nu trageti cu ochiul! Se considera blat?!!? :))))
“Ce m-a uimit totusi e ca acea persoana nu era un oricine de prin facultate, ci era chiar rectorul, teoretic o persoana de la care te astepti la multe.”
“…ca la el in facultate sunt multi nesabuiti”
Ce m-a uimit e ca rectorul e “taticul” universitatii, nu al facultatii. Sorry ca te trag eu de mineca, insa asta e primul lucru pe care il inveti cind ajungi la Uni. Iar dubla repetitie de mai sus ma face sa cred ca intr-adevar confunzi lucrurile.
interesanta ideea de mirror blogging, pacat ca nu se vor ivi prea des situatii de-astea…