Asta este de departe cel mai bun banc despre blonde pe care l-am auzit.
Si e ziua mea
January 1st, 2007 - 14:10Autor: Andrei Boghiu
20 de ani fac azi. Da stiu, sunt mic. Dar asta e, sper la o varsta mai inaintata la anu’. Era 23:59 si numaram secundele pana trecem in ziua urmatoare. Am avut antrenament, cu o seara in urma numaram spre Uniunea Europeana. Si se face 0:00. Now what? Ma holbez ca prostu’ la ceas si-mi dau seama ca nu se intampla nimic interesant. Evident, suna telefonul. Iubita sa ma felicite, evident. Nu prea ma incalzeste cu nimic, sunt inca blocat in casa de amarata aia de boala, deci maine va trebui sa fac o sortare la prima vedere a celor care vor sa-mi treaca pragul. Celor care n-or sa fie foarte multi la o prima lista facuta. Brayn si probabil ciops daca o binevoi sa raspunda la telefon.
Si-acum partea cea mai interesanta, cadourile.
Ce-am primit eu de la persoanele dragi mie, care de asemenea le pot numara pe degete? De la parinti, bineinteles, o pijama. Cu Tweety. De la prietena cadoul vine in fiecare zi, sau mai bine zis seara, dar s-a remarcat in special fularul negru cu aspect gay, si caciula asortata. De la Jerry, zicea ca-mi ia niste zaruri de taran sa-mi pun in oglinda la masina, dar am renuntat la idee si m-am gandit ca mi-ar fi mult mai util un portofel. Din partea lui ciops nu am nevoie de nici un cadou, el este omul care face fiecare zi sa ne para un cadou si vreau sa stie asta, pentru ca sentimentele trebuie spuse. El este cel care ne minte zilnic ca vom avea vremuri mai bune. Te iubim, omule.
Una peste alta, sa cante muzica! Dar sa cante dracu’ mai la distanta ca ma duc sa ma culc.
Later update:Foarte dragut, a fost mai bine decat ma asteptam. Adaugam la lista de cadouri o sticla de vin alb de milioane de la ciops, cu care inca ma lupt, o masinuta de colectie de la Garofita, bani de la rude, vecini, si inca nimic de la Jerry (mrr).
Even later update: Ii multumesc pentru poza de mai sus ciops & Company.
La recitire.
Dupa concediu
December 29th, 2006 - 12:13Autor: Andrei Boghiu
Ia ghiciti voi ce mi-a intrerupt mie binemeritata distractie.
Ce poate fi mai urat decat sa te imbolnavesti? Sa te imbolnavesti de sarbatori. Dar ce poate fi mai urat decat sa te imbolnavesti de sarbatori? Normal, sa te imbolnavesti de sarbatori de o boala pe care ar fi trebuit sa o ai cand erai mic copil. Varicela, sau varsatul de vant.
S-au cam dat peste cap toate planurile. Si cu prietena, si cu ce mai ramasese din vacanta, si cu serviciul. Jumatate din call center ma uraste in momentul de fata ca s-au facut schimbari in programul de lucru, din cauza mea. Pentru ca sunt izolat in casa, for crying out loud!
Si totusi ma mananca. Rau…
Concediu…
December 21st, 2006 - 02:14Autor: Andrei Boghiu
Perioada ce urmeaza o sa fie tare interesanta. Nu am inteles nici acum de ce toata lumea pleaca la rude de sarbatori. Daca toata lumea pleaca la altcineva, unde ajung toti? Ma rog, nu asta e important. Singurele motive pentru care plec in aceasta mini-vacanta de cateva zile este ocazia de a conduce aproape 1000km pe drumurile patriei, ocazia de a scapa cateva zile de Bucuresti, si bineinteles oportunitatea de a nu fi nevoit sa petrec Revelionul cu ai mei, ca o sa ma intorc pana atunci.
Una peste alta, vreau sa-mi cer scuze ca nu o sa pot posta nimic in perioada ce urmeaza, dar promit ca voi reveni cu informatii, si sper eu, poze. Stiu ca cititorii mei imi vor simti lipsa. Amandoi.
Avea-r-ati un Craciun fericit.
Colinde, colinde
December 19th, 2006 - 12:33Autor: Andrei Boghiu
Merg des cu metroul. La scoala, la serviciu sau la prietena, in special in momentele in care stiu ca prin alte mijloace mi-ar lua mult mai mult sa ajung unde trebuie. Pana aici, toate bune si frumoase. Insa afara mai are putin si incepe sa ninga. Vine iarna. Primii care iau in primire noul anotimp sunt in mod inevitabil, cersetorii de prin metroul mai sus amintit.
De obicei incep cu “Deschide usa, crestine” de pe la inceputul lui decembrie, chiar daca s-a intamplat ca anul acesta, sa fie soare afara. Suntem sub pamant, nu se pune. Unii au voce, unii n-au. Aia care n-au, compenseaza anti-talentul prin inflexiuni ale vocii (destul de enervante), cor (acompaniament din partea colegilor de breasla) si cateodata chiar si modificarea strofelor pentru a da mai bine la rima. Mentionez aici sintagma “La multi ani, multi ani cu bine / Si in anii care vine”.
In perioada asta a anului artistii astia amatori se schimba de la statie la statie. Dupa 3-4 statii de acelasi colind incepe sa ti se cam ia, credeti-ma. In alta ordine de idei, imbulzeala este suficient de mare incat sa pice 2 “rivali” in acelasi vagon. Si da-i sa vezi atunci competitie. Unu’ din stanga, unu’ din dreapta, de-ti vine sa te dai jos la prima.
Datorita astora, am ajuns sa fredonez colindul ala si dupa ce ies din metrou, si cand merg pe strada, si cand scriu in blog. Aaargh!
Ma fac supervizor…
December 19th, 2006 - 02:33Autor: Andrei Boghiu
Supervizor in call center. Sau cel putin o sa incerc. Am fost zilele trecute la interviu, datorita experientei mele anterioare. Pentru cei care nu ma cunosc, am lucrat timp de 11 luni la RCS-RDS la Suport Tehnic. Motivele pentru care am plecat vor fi subiectul unei discutii viitoare, dar acum lucrez de 3 luni la UPC. Upece, Upisi, Iupisi, UPS sau UPCAstral, cum zic clientii.
Tot pe suport tehnic, pe un salariu mai mare, responsabilitati mai multe, dar din pacate exista aceeasi si aceeasi clienti dobitoci. Procentul lor e destul de mare din cate am observat. Faptul ca m-am saturat sa vorbesc cu ei a fost unul dintre principalele motive pentru care am aplicat pentru postul asta de Supervizor. Ca n-o sa-l obtin, asta e partea a doua, dar macar am incercat. Interviul a fost groaznic, infricosator dominat de off-topic si tind sa cred ca nu am reusit sa ma ridic la asteptarile intervievatorilor cu privire la calitatile mele de a concedia un om (!?). Subtil, dar sigur.
Oricum, mi-am propus ca daca ma avanseaza, imi iau o masina, ca deh, tot am carnet de conducere. Daca nu ma avanseaza, imi bag picioarele si o iau de la capat, pentru ca n-am de gand sa mor cu casca pe-o ureche cum se spune.
Vanzatoarele
December 18th, 2006 - 15:45Autor: Andrei Boghiu
Sunt peste tot. La colt de strada, in magazine, la paine, practic in orice loc in care mergem sa ne cheltuim banii.
Un mare ghinion le-a asuprit pe toate, femei cu numar par de facultati terminate, sa stea 10 ore pe zi in spatele tejghelei si sa serveasca musterii.
Am facut la un moment dat un training de comunicare cu clientii la RCS-RDS, si era un tip care ne-a demonstrat cum ca infatisarea conteaza.
Ne zicea ca s-a dus la magazinul de la coltul blocului, imbracat in costum dupa un interviu, si ca i-a cerut o sticla de sampanie de 500.000. Vanzatoarea, entuziasmata ca-si face vanzare si impresie buna, probabil, i-o aduce frumusel, o impacheteaza, seara buna..
Peste cateva zile, gandindu-se ca a fost o alegere buna, tipul nostru coboara din nou sa-si ia o noua sticla de sampanie. De data asta in pantaloni scurti si tricou, cum umbla omul prin casa, deh.
Face, vreau si eu o sticla de sampanie din aia, cum am mai luat, (si arata spre sticla in cauza). Vanzatoarea, nimic. El insista cu degetul…
- Pai, uhm, stiti… e d-aia scumpa.
Evident, asta ramane masca
Sunt genul ala de vanzatoare care scriu ceva, sau calculeaza ceva, cu toate ca stai ostentativ dupa tejghea si te foiesti p-acolo doar doar de-o ridica ochii.
Ma rog, sunt momente in care le inteleg si pe ele.
M-am dus acum cateva luni intr-un magazin sa-mi iau o sticla de Cola, si imediat dupa mine au dat buzna vreo 3 pusti de m-au dat la o parte, direct la raftul cu chipsuri.
Asta e cu surprize? Da’ asta cum o fi? P-asta o am deja.
Rasfoiau aia printre pungi de parca ar fi fost open-source. Intr-un final se hotarasc astia, merg la tejghea, si al’ mai mare (cred ca era sefu’) o tranteste:
“Tanti, da-ti-ne si noua niste chipsuri de toti banii”, trantind literalmente un pumn de monezi de 5.000 si 1.000.
Vanzatoarea se uita la mine, inghite in sec, si le da juma’ de pumn de maruntis inapoi, si 3 pungi de chipsuri.
A fost de milioane moaca ei cand am vrut sa iau sticla de cola cu o bancnota de 1.000.000
Taximetristii
November 18th, 2006 - 15:32Autor: Andrei Boghiu
Multa lume merge cu taxiul in zilele noastre, fie ca trebuie sa ajunga la munca, fie la serviciu, fie la job sau la lucru. Exista o regula de aur in domeniul asta, in cazul in care visezi sa ajungi sofer pe taximetru. Daca nu stii sa injuri, nu ai cum sa devii taximetrist. Daca nu stii sa injuri 20 de minute in sir, fara sa te repeti, nu poti fii taximetrist bucurestean.
Nu mai zic nimic de vitezomani, cei care fumeaza, cei care nu se spala, aia care mesteca ciunga intr-una sau aia carora nu le mai tace gura, ‘armamaloradracu!
P-aia vitezomani ii simti de la distanta. Intre 21 si 22 de ani, masina poate varia, de la un Renault impecabil pana la o Dacie 1300 care inca mai poate, invariabil bratara de argint la ambele maini, optional ochelari de soare, mestecand guma. Oamenii astia n-au cel mai mic bun simt, urmaresc masinile pe sosea, lovesc pietonii, ce sa mai zic… Imi aduce aminte de tipul cu masina care ne aduce acasa cand lucram pana tarziu.
Fumatorii de obicei au o norma de atins, 3 tusituri in 2 minute, sau o flegma la fiecare sfert de ora. Numarul de tigari fumate pe cursa unui client nu trebuie sa fie mai jos de 5, iar pentru impresie artistica nici nu trebuie sa goleasca scrumiera din masina mai des de doua ori pe an.
Pe de alta parte, pe cei care nu se spala, literalmente ii simti de la distanta. Toate geamurile masinii deschise chiar daca sunt -5 grade afara, odorizante pe scaune, sub scaune, la oglinda, in parasolare, la parbriz (uneori si in pachetele de cate 2-3). De obicei astia dau cel mai repede faliment, din lipsa de activitate.
Cei care injura sunt cei mai admirati din punctul meu de vedere, chit ca injura pietoni, alti taximetristi, o masina de “Scoala”, sau pe ceilalti participanti la trafic. Din ciclul perlelor auzite, mentionez “Faaaaah, masina calca, nu f*te! Da-te-n p*la mea la o parte!” si “Hai mamaie, ca te-apuca moartea pe trecere! Rafinat, ce sa mai.
O zi obisnuita
October 18th, 2006 - 15:19Autor: Andrei Boghiu
7:30. Scularea.
7:45. Trezirea. In mod normal, trezirea s-ar fi efectuat undeva in jurul orei 11, exceptand faptul ca in ultimile doua saptamani am lucrat de noapte, dar nu se poate asa ceva. Trezirea se efectueaza de dimineata, suficient de deverme incat sa-ti vina sa-ti bagi picioarele. Sarim peste micuj dejun, ca deh, suntem prea grasi si hopa sus in masina pentru a umbla dupa hartogaraie prin tribunale pana la 12:00.
Se face ora doua, cand sarim si peste masa de pranz, ca deh, suntem prea grasi, si fugim repede, repejor la munca pentru a prinde un calculator cat mai favorizat si ferit de privirile supervizorilor. Chix. Au facut renovari si ne-au mutat calculatoarele din locul preferat. Oricum, ce pot sa zic, a fost destul de interesant. De abia reusesc sa-mi tin ochii deschisi, sictirul din mine depaseste limitele admise in domeniul Relatii cu clientii, si de abia astept sa plec acasa. De abia astept sa se termine in puii mei saptamana asta care a inceput cu stangul, si sa plec in concediu. La toti clientii, la unison, va dam clapa!
Alergatura
September 24th, 2006 - 15:40Autor: Andrei Boghiu
Contrar oboselii care predomina, azi am avut foarte mult de alergat. In primul rand pentru a-mi efectua necesarul zilnic de ore de munca, si pentru a acumula cantitatea potrivita de oboseala necesara starii de “rupere de toti si de toate”.
Clienti dobitoci, reguli si mai dobitoace. Punct.
Am impresia ca totul iese pe dos in ultima vreme.
Am avut azi un program atat de lejer incat am iesit la 15:00 de la serviciu, si aveam la dispozitie cam 2 ore sa ajung in 4 parti diferite ale Bucurestiului sa-mi achit datoriile la stat si sa dau dovada ca sunt un bun cetatean. Si statul cu ce ma rasplateste? Ma lasa sa merg cu RATB-ul cele 2 ore in 4 parti.
Stiam ca n-am sa rezist. Am luat un taxi. Vorba lu’ Stancu’, macar acolo stii ca stai jos si confortabil. Al dracu’ ghinion se tinea lant. Norisoru’ de ploaie era deasupra masinii. In interior, omu’ meu parca avea limbarita frate. Eu nu mai puteam de oboseala si nu stiam cum sa fac sa treaca timpul mai repede si el conducea ca nebunu’, se lua la harta cu alti soferi si comenta despre accidentele care se intampla din cauza “alora mai bazati”.
In fine, cu chiu cu vai, ajung la Trezorerie unde ma plimba din ghiseu in ghiseu pentru a achita cei 5 RON necesari pentru scurtarea cu o saptamana a perioadei de eliberare a cazierului. Celor din Arad le elibereaza cazierele pe loc. Noua de ce nu?
De la Trezorerie, repede repede la CEC sa achitam cealalta suma enorma de 50.000 pentru ca-mi da Politia foaie de examen si se extenueaza corectandu-mi grila.
De mentionat ca sictirul functionarilor publici, mai ales cu cateva zeci de minute inaintea inchiderii programului este extraordinar.
Fuga fuga de la CEC acasa, imi schimb tricoul si fug la fel de fuga fuga spre scoala de soferi, care mulumita lui Brayn e la mama dracu’. Literalmente.
Intoarcerea acasa a fost cea mai buna decizie pe care am putut-o lua pe ziua de astazi. Somn nu-mi e. Planuiesc sa vad un film, planuiesc sa ma joc putin cu site-ul. Si maine o luam de la capat.
