… până la concediu.
Am intrat pe ultima sută de metri înainte de plecare. 9 zile de relaxare în Grecia la mare (Thassos) şi în Turcia (Istanbul) vor fi exact ce trebuie pentru o reîncărcare totală de baterii.
Dacă am net pe-acolo, vă ţin la curent.
PS: Nu, n-am rezolvat încă cu maşina. O să vină postul explicativ când termin cu totul.
ATM-urile, sau bancomatele sunt aparate electronice mistice, puţin mai deştepte decât automatul de sandvişuri care mi-a mâncat banii în dimineaţa asta. Scopul lor este unic, de a “scoate bani de pe card” şi de a ţi-i returna cash.
În decursul timpului, am adunat câteva constatări cu privire la ATM-uri, pe care le voi enumera puţin mai jos, să le completăm împreună şi să … le includem în ghidul Metropotam.
Ce mai trecem pe listă?
Cu un spirit justiţiar şi un optimism peste măsură, persoanele rostesc această expresie în special la cozile de la ghişee. Am făcut multe vizite la Evidenţa populaţiei, pentru buletin şi paşaport. Până la o anumită oră se fac depuneri, după care, eliberări. Din toată coada aia imensă, în fiecare zi s-a găsit cineva care să se opună sistemului.
Cum, ce dacă programul e până la X? Lasă că rezolv eu! Sigur, o să stea lumea peste program pentru tine, iar noi care aşteptăm la o coadă separată o să te lăsăm sigur să te bagi în faţa tuturor, pentru că te-ai crezut bazat şi-ai ajuns cu 5 minute înainte de închidere.
N-am toate actele la mine pentru că pur şi simplu sunt prost? Lasă că rezolv eu. Cine-ar fi crezut că pentru eliberarea unui buletin nou trebuie să-l predai pe cel vechi? Păi nu-l am la mine. Ce, nu-mi faceţi altu’?
Întotdeauna, oricât de scurtă ar fi coada, sau oricât de repede ar merge, trebuie să fie cineva care are ceva de întrebat, cineva care nu vrea decât o ştampilă, cineva care se bagă în faţa ta cu nesimţire şi se face că plouă. De asemenea, pe la cozi sunt prezenţi si pensionarii care înjură şi blesteamă sistemul. Că nu mai e ca pe vremea lu’ Ceauşescu. Nu e nimic mai plăcut în timp ce aştepţi la coadă, decât să auzi bombăneli continue despre politică şi istorie.
Dar deh, asta e. România s-a format la coadă.
Eu unul m-am săturat să fiu acostat inutil, oriunde ies din casă. Vreau să ies şi eu la o terasă, hop apar zece cerşetori, care mai de care să te înduioşeze mai tare, apar niscaiva surdo-muţi şi-ţi înşiră obiecte pe masă (ştiţi voi, ca ăia de împărţeau icoane în metrou), ţigănci care vând trandafiri, şi asta dacă ai noroc. Dacă n-ai, probabil o să dai peste unu’ cu o muzicuţă sau cineva care-şi cântă povestea vieţii. Vă spun, un deliciu pentru urechile voastre, oameni care-aţi ieşit din casă pentru relaxare.
Am prins roşu la un semafor din centru? Hopa, c-au şi apărut să-mi spele geamurile. Pentru “doar un leu”. Ce dacă maşina e de-abia spălată? Îl văd p-ala de la doi metri distanţă cum aruncă cu apa. Şi mai sunt şi d-ăştia şmecheri care încep cu geamul din spate. Poate-poate nu-i vezi din prima şi după aia trebuie să le dai. Nu, nu prea cred. Deci trebuie să fiu cu ochii şi pe ăştia, în timp ce pe lateral mi se plimbă o tanti care vinde genţi de piele, trepiede pentru aparate foto şi binocluri. Care-i legatura între cele trei, să mor dacă-mi dau seama.
Sau dacă mă bate gândul să parchez în aer liber, imediat se oferă doi-trei puradei să mi-o păzească contra unei sume modice. Asta ca să stau eu cu gândul împăcat… Are grijă de ea ăla micu’, nu are ce să se mai întâmple.
Şi eu unul m-am săturat de toţi ăştia. Nu de gesturi în sine, ci de reacţiile lor atunci când ii refuzi. Nu-i e greu puradelului să-ţi desumfle roţile sau să-ţi lase un mesaj de dragoste cu piatra pe capotă dacă nu-i dai. Şi-atunci, pentru 2 lei, nu-i mai mare paguba? Aşa că-i dai… Am văzut mulţi bronzaţi care îţi spală geamurile cu forţa, cu toate că le faci semne disperate să nu, după care invariabil te-alegi cu flegme pe geam, sau în cazurile bune, înjurături ca la uşa cortului.
Dar trebuie să-i lăsăm în pace şi să nu-i discriminăm, că sunt şi ei oameni, futu-le muma-n cur de oameni.
Înainte de toate, aruncaţi o privire pe postul ăsta şi pe comentariile de sub el. După aia, citiţi în continuare. Având deja contextul, se dă următoarea întâmplare.
Duminică dimineaţă, 9 fără un pic, intersecţia dintre bulevardul Mărăşeşti şi bulevardul Dimitrie Cantemir. Un Logan albastru schimbă banda cu 20 de metri înainte de semafor şi aparent ia faţa unui Ford de pe vremea lu’ bunicu (dar model sport, decapotabil), înmatriculat în Bulgaria că deh, ştiţi voi cum e cu taxa.
La volanul Fordului, stă omul nostru de culoarea nopţii. În dreapta, camaradul lui de încredere. Nu ştiu ce i-o fi zis camaradul, dar cert este că bronzatul scoate ditamai ranga de metal pe geam şi începe s-o agite spre maşina din faţă, combinând gesturile cu trimiteri la rude şi morţi.
Dacă mă întrebaţi pe mine, eu aş fi claxonat, poate aş fi trântit o înjurătură, şi bine aş fi făcut, în locul lui. Loganul albastru din faţă era de la BGS şi negruţul nostru aparent ori n-a văzut, ori nu ştia să citească. Şi cum vă spuneam, tot învârtea ăsta ranga prin aer, până s-au dat doi jos la el şi l-au liniştit cu câţiva pumni şi câteva bastoane pe cocoaşă.
Şi-acum o privire de ansamblu. Cer senin, maxima termică era de 22 de grade la umbră. Nu se auzea decât adierea subtilă a vântului acompaniată de ţipetele disperate ale unui ţigan ce încasa pumni şi bastoane pentru că refuza să-şi ţină gura închisă. Scena era înconjurată de trecători şi gură cască, dar şi de 20 de airsoft-işti care râdeau cu gura până la urechi.
Concluzii:
1. Dacă ai fost prost şi ţi-ai luat-o peste bot, de ce comentezi într-una ca să-ţi iei şi mai multe?
2. Incredibil câtă ură poate să aibă pe un ţigan un pensionar care pur şi simplu trecea pe-acolo.
3. Astrele n-au ţinut cu omul nostru negru. Dar aşa-i când scoţi ranga de metal ca prostu’ la orice semafor.
Dar să nu-i discriminăm, gen.
Adăugăm la serie încă o zi minunată. Ştiţi cum e. Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă. Ei bine, eu am cunoscut-o de-aseară, când n-am găsit loc de parcare, sau când am adormit la 2 dimineaţa ca să mă scol la 7. Am trecut peste freza ce nu vroia de niciun fel să coopereze şi-am trecut cumva şi peste lenea de a mă spăla pe cap, şi-am plecat la muncă. Bineînţeles, când am ieşit din bloc, maşina mea stătea singură în mijlocul intersecţiei…
Parcă n-am parcat-o chiar aşa aseară, îmi zic în gând şi merg la bancomat. N-am înţeles niciodată de ce dacă tot nu pot să le folosesc bancomatele 24/7, dimineaţa ei mai deschid şi la 9:30 (ING). Nu-i nimic, mă resemnez, e un bancomat de-al concurenţei fix lângă.
Ah, ce bine. De-abia aşteptam să pot plăti un comision suplimentar. Doar că muncitorul libidinos din faţa mea a avut grijă să mă informeze politicos şi elevat, că bancomatul nu i-a returnat numerar, din lipsă de fonduri. “Thaaaaale dracu’ de banci că nici banii nu ni-i dă când îi vrem”. Asta e, opresc pe drum. BCR nu-mi poate contacta banca. Mă roagă să încerc mai târziu. Desigur!
Într-un final scot nişte bani (neapărat multiplu de 50 RON) şi o tai spre muncă. Pe rută ocolitoare, că podul Grozăveşti e închis. Pornesc motorul şi caut repede repede un post de radio la care se dă horoscopul. Şi-aud cum că “dup-amiază este posibil să primesc o sumă mare de bani, dar este posibil şi să n-o primesc. De asemenea, acest lucru o să mă surprindă, pentru că eu de firea mea sunt mai molatec şi superficial.” Să mori tu?
Oh, şi în drum spre muncă, o groază de dobitoci, dar asta deja e factor obişnuit şi am să sar peste.
Dar e de-abia 9:30 AM. Sunt sigur că o să am o zi excelentă. Deja mi-am făcut planuri cu banii ăia.
Eh, e vorba mai mult de o cupă ipotetică pentru că ne-am diferenţiat prin premii şi nu prin medalii. Chiar dacă nu mai jucasem de mult şi nu prea eram în formă, am luat locul II. Grupele au fost extrem de uşoare. Din 4 echipe, 2 nu s-au prezentat, deci ne-am calificat automat. Nici restul meciurilor nu ne-au creat probleme, cu excepţia finalei, unde ne-am întâlnit cu cei de la B-24-FUN, iar băieţii ăia se ştie – rup tot :).
Am avut un scor onorabil la o diferenţă de ~6000 de puncte, şi asta a fost. S-au ales ei cu tastaturile, Raluca, ciops şi Dana cu un iRiver P7, iar eu cu un ceas binar. Nu, nu mint. Scrie şi aici!
Ce spuneţi, acum că a trecut ceva vreme şi-aţi avut timp de pauză, mai organizăm o serie de laser tag cu bloggeri?
În ultima vreme, am văzut prin trafic din ce în ce mai multe maşini care au girofar. Şi nu-s de la SMURD sau Poliţie. Nu sunt nici măcar limuzinele alea din coloanele oficiale. Sunt maşini nemarcate, cu o sărăcie de girofar deasupra. Săptămâna trecută veneam dinspre Semănătoarea spre Izvor. La Grozăveşti, un tip într-o Super Nova albă (n-avea mai mult de 20-22 de ani), cu girofar deasupra, intră puţin câte puţin în intersecţie, mai pune-o frână, mai merge un metru, până vede că nu mai trece nimeni şi pleacă mai departe.
La câteva secunde, se pune verde şi pentru noi. Ne întâlnim la următorul semafor, la Podul Cotroceni, unde situaţia se repetă. Cretinul muşcă puţin câte puţin din caşcaval şi pleacă cu câteva secunde înainte să se facă verde pentru noi. Şi culmea! Încă o dată la Eroilor! Şi-acum, concursul fulger. Întrebările sunt următoarele.
1. De ce nu s-a gândit cretinul înainte să-şi pună girofar că acest lucru nu e suficient ca să aibă prioritate de şmecher?
2. Cum dracu’ fac Salvările şi Poliţia de toată lumea le face loc şi el rămâne ca prostu’ la semafor?
3. Câtă şpagă şi/sau amendă va trebui să plătească atunci când unul de la Rutieră îi va reţine certificatul de înmatriculare?
4. Cât de mare este factorul de coolitate, încât individul nu-şi dă seama că se face de rahat la fiecare semafor?
Păi frate, dacă e aşa, îmi pun şi eu, că sunt ieftine…
Ca un mic preview înainte de concediu, eu şi Raluca, ciops şi Dana ne-am suit în maşină şi-am luat-o spre litoralul românesc.
N-aveam nici cea mai mică idee unde trebuia să ajungem sau unde stăm. Lucian s-a ocupat de cazare şi sincer, nu-mi pare rău. Am stat la Vila Cristian, in Eforie Sud. O să vedeţi mai jos în galerie poze cu camerele. Extrem de curat, o gazdă foarte plăcută şi foarte mişto poziţionată. 5 minute de mers până la plajă, şi fix lângă strada principală.
După ce ne-am întâlnit cu Lucian şi Simonaam băgat nişte beri în noi şi am dormit ca porcii, a doua zi am stat la plajă iar seara am fost prin Costineşti cu Vik. Duminică am încercat să păcălim vremea şi-am fugit pe litoralul bulgăresc, la Albena, după care ne-am mai oprit prin câteva staţiuni în drum spre ţară.
În Albena plaja a fost foarte liberă, noi 4 eram literalmente vreun sfert din toţi oamenii din apă. Totul era amenajat şi organizat. N-am avut parte de buluceala de pe litoralul românesc. Parcarea era 2.5E/zi pentru toată staţiunea şi ce mi-a plăcut mie foarte mult era că poţi să o plăteşti şi prin SMS, la acelaşi preţ. Pur şi simplu trimiţi un SMS cu codul tichetului de parcare şi se validează automat.
Totuşi nu mi-a plăcut specula celor de la vamă, unde a trebuit să cumpărăm rovinietă pentru drumurile bulgăreşti. Rovinieta era 5E, dar ei nu acceptau decât leva sau RON. Iar cursul de schimb era 1 EUR – 5RON. Mai fac şi ei un ban.
Overall, experienţa a fost foarte mişto. M-am întors aseară târziu şi sunt foarte nerăbdător în a încerca experienţa turcească şi grecească :)
