Vecinii mei iubiţi

March 2nd, 2010 - 17:52

Nici de data asta n-am avut noroc de vecini OK. Cred că e adevărat ce se spune, că în fiecare bloc e cel puţin câte un vizorist şi cel puţin câte un comunist. Sunt genul ăla de persoane care încuie ghena de pe etajul lor şi sunt sigur că dacă n-am avea interfon, ar încuia şi uşa de la intrare. Ca pe vremuri, daca ajungeai la 3 dimineaţa acasă, trebuia să urci pe geam, că uşa de la intrare era încuiată.

Am învăţat că şi p-ăştia îi fute grija de locurile de parcare. Fiecare are pe gard un carton vai morţii lui cu numărul lui de înmatriculare, iar în cele mai bune cazuri, o plăcuţă de înmatriculare identică cu a maşinii. Cine dracu’ le dă ăstora seturi de câte trei plăcuţe, nu ştiu. Cert este că jumătate din trotuar şi-o roată şi-un sfert din stradă e al fiecăruia. Ferească Dumnezeu să parchezi pe locul lui. Toată karma negativă se va abate asupra ta şi horoscopul nu-ţi va zice nimic de bine un an de zile. În plus, nici Dunărea nu te mai spală după ce te spurcă ăia. Ah, şi o să-ţi ridice ştergătoarele.

Hai fie, locurile lor, locurile lor. Dar până şi alea nemarcate sunt blestemate? Mi-am zis că o să adun frustrarea şi într-o noapte o să-l pândesc p-ăla de n-are ce face şi mi se atinge de maşină. Şi dracu’-l ia cu tot cu atitudinea lui comunistă.

Am mai învăţat că vecinii mei sunt foarte receptivi şi au memoria bună. Dacă vreodată uit cu ce eram îmbrăcat in ziua X la ora Y, când am intrat în bloc, sau cu cine eram acum trei seri când am venit beat acasă, ştiu că am vecini de încredere pe care mă pot baza. Roata se întoarce desigur, dacă vreodată am ghinionul să-mi sparga maşina, casa sau să se întâmple vreun alt dezastru. Toţi dormeau, erau plecaţi sau mai ştiu eu ce. E ca atunci când vin colindătorii. De Crăciun toată lumea-i acasă, dar nimeni nu-i acasă.

Vecinii mei sunt cele mai grijulii fiinţe pe care le cunosc. Au grijă să-mi amintească de fiecare dată când mă văd că n-am plătit întreţinerea. Sincer să fiu, nici nu ştiu ce m-aş face dacă n-ar fi ei să-mi spună zilnic. Dar desigur dacă tot m-au prins, să fiu bun şi să nu le mai arunc scrum de ţigară pe pervaz, şi parcă vine prea multă lume la noi în vizită şi n-apucă să-i chestioneze pe toţi. Dar ne-am trecut toţi la întreţinere? Că aşa ar fi frumos. În fond şi la urma urmei îi inţeleg, că eu nu am nimic mai bun de făcut zilnic decât să fut timpul de vorbă cu ei.

Şi nu în ultimul rând, vecinii mei sunt foarte politicoşi. Ca şi ai lui Arhi, pe care îl înţeleg perfect, pentru că am stat şi eu doi ani de zile în Pantelimon, locul în care am cunoscut cei mai bădărani oameni cu putinţă. Unul nu te-ar saluta primul, să nu-i cadă gura, Doamne fereşte. Sunt ca nişte copii proşti de grădiniţă care încă învaţă să se poarte, să vorbească, şi care fug repede şi te dau în gât la administrator educatoare de câte ori faci ceva ce nu-i place.

Cred că cea mai bună soluţie rămane cea pe care am aplicat-o în mare parte în ultimii ani şi pe care am fost sfătuit să o menţin. Pur şi simplu o să mă doară în pulă, pentru că eu n-am nevoie de ei, şi pot fi sigur că atunci când vor avea ei nevoie de ceva, vor veni ei la mine.

Goana după bani

March 1st, 2010 - 13:03

Ştiu că n-am mai scris de trei luni şi cu atât mai mult închipuiţi-vă câtă silă şi câtă ură am adunat azi ca să ma facă să încep postul ăsta.

Situaţia nefericită face să am de ridicat nişte bani de la MoneyGram şi Western Union. Cum cea mai înţeleaptă mişcare făcută de toţi este să desfiinţeze sediile centrale ale susnumitelor şi să introducă sistemul în majoritatea băncilor, acum am nu doar unul, ci mai multe motive să-mi bag pula.

La Banca Românească încep cu Western Union. Tipa din spatele ghişeului era plictisită nevoie mare, deşi era luni, ora 9:30 dimineaţa. Când aude ce vreau, dă două click-uri şi după aia o aud. “Alinaaa, mi-au venit alea?”. Ţoapa #2 din spatele meu: Nu, n-au venit încă.

O văd cum se îmbujorează şi cum îmi spune mieros: Ştiţi, n-avem încă formulare. Trebuie să reveniţi mai târziu, în 30 de minute. Dumnezei, cruci şi sfinţi, plec. Eram calm. Bine că pe o rază de 200 de metri am câte o sucursală din toate băncile posibile.

Pasul doi, BCR şi Moneygram. Evident, după ce aştept să-şi bea cafeaua şi să flirteze cu curierul (ca-n filme, fraţilor), caută pe sub birou şi se ridică cu o faţă dezamăgită. Atât de dezamăgită încât m-a făcut să-mi bag portofelul la loc în buzunar şi să plec. Deja înţelesesem. După primul pas, aud doar un ţipăt în spate: “Nu mai avem formulare, nu vă pot ajuta”.

Bun, muie şi BCR. Pasul trei, Alpha Bank. Semn mare şi luminat cu MoneyGram în dreptul unui ghişeu, dar din păcate de-abia se vedea de pancartele cu reclame şi de ghiveciul cu flori de pe tejghea. 10 minute mai târziu după ce stau la coadă, când ajung să o întreb de serviciu, casiera dă din umeri şi-mi arată ghişeul de lângă. “Nu ştiu ce-i cu ea, n-a venit. Şi nici nu cred că merge.”

În sinea mea, explodam deja. Îmi băgasem deja pula metaforică în tot ce însemna sistem bancar în România. În dreapta, pe un LCD mare, se derula o reclamă binecunoscută. “Vrei să scapi de cozi? Vrei să câştigi timpul pierdut? Activează-ţi serviciu nostru…” . Futu-ţi morţii mă-tii de serviciu care te scapă de cozi. Eu vreau să scap de incompetenţi, nu de cozi. Că avem cozi din cauza incompetenţilor pe care-i angajaţi.

Pasul 4, peste drum, OTP Bank. Evident, coadă constantă de la primele ore ale dimineţii. Afacerea merge, dar Doamne fereşte să deschidem mai mult de un ghişeu. E criză, ce pula mea? Când i-am zis ce vreau şi m-a invitat să iau loc, m-am uitat cu atenţie pe tălpi, poate călcasem într-un noroc şi nu observasem. Urma să-mi rezolv problema.

Dar cum evident nu călcasem în nimic, figura domnişoarei se schimbă în secunda doi. “Aaah, nu merge sistemul. Uitaţi, am dat click şi nu face nimic. Ştiţi, au schimbat programul…”. Efectiv am rămas fără cuvinte. Am zis să-mi încerc norocul să văd dacă le-au venit formularele proastelor domnişoarelor de la Banca Românească. Şi le veniseră, doar că “banii mei n-au fost trimişi prin Western Union”, că aparent ea ştie mai bine, că nu e codul corect.

Două ore şi 5 bănci mai târziu, eram cu nervii la pământ, cu niciuna dintre cele două probleme rezolvată şi tot drumul spre birou mi-am făcut cruce şi mi-am repetat următoarele întrebări.

1. De ce toţi percep “bună dimineaţa” ca formă de tutuire şi-şi permit să continuie aşa, chiar dacă eu le vorbesc cu “dumneavoastră”?
2. De ce dacă lumea ştie că tu ca instituţie oferi un serviciu, pe care la un moment dat nu-l poţi oferi din terţe motive, nu afişezi un anunţ mare să vadă toţi proştii, să nu mai stea la coadă şi să fută timpul aiurea?
3. De ce peste jumătate din angajaţii băncilor cu care interacţionez sunt incompetenţi? Ce trebuie să aibă la angajare? Ţâţe şi pic de creier? Fraţilor, lucraţi cu oameni, nu fiecare situaţie întâlnită se găseşte pe căcaturile alea de scheme logice pe care vi le bagă pe gât la angajare. Unele situaţii sunt atipice şi trebuie gândite ca atare, trebuie găsită o soluţie alternativă!!!

Înţeleg că rulajul de oameni e mare, dar nu e OK dacă tot timpul în spatele ghişeului este cineva nou, incompetent, care nu ştie ce să facă în situaţii simple. Mi-e greu să cred că cineva care e la ghişeu de suficient timp ca să poarte conversaţii siropoase cu curierul, nu ştie să-şi refacă stocul nenorocit de formulare.

Şi asta s-a întâmplat doar azi, dezamăgit am fost de multe ori. Fix de asta mă bucur că a venit criza peste voi şi vă urez faliment uşor, incompetenţilor.

Trilema zilei

December 9th, 2009 - 14:00

Dacă tot e criză, de ce benzinăriile au atâţia angajaţi?
Dacă tot e nevoie de atâţia angajaţi, cum de au timp să stea degeaba şi să-şi spună bancuri unii altora?
Dacă tot stau degeaba şi-şi spun bancurii unii altora, de ce aleargă ca disperaţii când opreşte vreun Mercedes la pompă sau când e vreo tipă bună? I-am văzut azi. Trei inşi spălau geamurile unui Ford Ka. Trei.

Pana mea, n-am loc de ei să opresc şi să alimentez, că imediat apare unu lângă mine. Lasă-mă, frate, că ştiu şi eu să alimentez. Du-te mai bine şi mai deschide o casă, că se lungeşte coada aia…

Semafoarele pentru pietoni

November 11th, 2009 - 14:33

Mi-e groază când văd că bucureştenii sunt nişte papagali inflexibili care se obişnuiesc cu o chestie şi ţin de ea cu dinţii…

La trecerea de pietoni de la podul de peste Dâmboviţa din dreptul Politehnicii (Maxx) s-au instalat de o lună semafoare. Atât pentru pietoni cât şi pentru autoturisme. Şi sunt d-alea cu buton. Funcţionarea, destul de simplă. Apeşi pe buton, într-o secundă se face galben pentru maşini, ele opresc, iar tu poţi traversa. Nu apeşi pe buton, maşinile nu se opresc.

Acum cred că eu ca şofer, am pretenţii elementare atât de la ăia din faţa mea cât şi de la pietonii care vor să traverseze. Dar n-am de la cine. Ce se întâmplă de fapt?

  1. Pietonii zboară pe trecere când eu am verde, de parcă semaforul nici n-ar fi acolo. Azi era să dau peste un dobitoc.
  2. Pietonii stau aliniaţi frumos şi aşteaptă să se facă verde pentru ei, dar nimeni n-apasă pe buton. Şi stau, şi stau şi stau, şi la un moment dat se plictisesc şi ajung la punctul (1).
  3. Unul dintre pietoni se îndreaptă spre buton, moment în care ceilalţi păşesc în turmă pe trecere. Frână bruscă şi înjurături de morţi şi dumnezei.
  4. Pietonii apasă pe buton şi traversează. Şi traversează. Şi tot traversează. Şi se dă verde la autoturisme. Şi ei încă traversează. Şi prostul din faţa mea aşteaptă liniştit. Şi-aşteaptă, şi-aşteaptă [...]
  5. Ăla din faţa mea frânează la trecere pe verde să treacă ăia. Că oameni sunt şi ei. Semaforul nu contează.

Şi eu ce pot să fac? Aştept să le vină tuturor mintea la cap, dar mă îndoiesc că se va întâmpla prea curând…

Al dracu’ dolar

November 10th, 2009 - 13:13

Am fost dimineaţă la bancă să încasez uriaşul, giganticul, nemăsuratul cec de la Google ce-mi vine în fiecare lună. În faţa mea la ghişeu, acel model de doamnă respectabilă şi super fardată pe care o vezi dimineaţa la ora 7 în tramvai şi te întrebi unde se duce.

Ei bine, acum nu se ducea la piaţă în cealaltă parte a oraşului ca să scutească 1 leu la cartofi. Stătea la ghişeu ca să primească 1019$ (da, aţi citit bine). Şi marea problemă existenţială a ei era că angajata băncii nu avea bancnote de 1$, aşa că i-a oferit două posibilităţi. Fie să mai cumpere ea un dolar să ajungă la o sumă rotundă, fie să-i dea contravaloarea în RON a 4$ si să ajungă la o sumă rotundă.

Răspunsul? “Păi ce, să mă furaţi la curs?”. Normal, este arhicunoscut faptul că matematica elementară e valabilă doar în zilele impare. Şi azi e marţi.

Drept urmare, n-a mai contat că încasa puţin peste 1000$. S-a calicit la mai puţin de 1RON şi a preferat să plece. Felicitări.

Pagina 6 din 231« First...45678...203040...Last »

Tag cloud:

adsense amintiri banc banci bani bere blackberry bloc blog blogosfera bloguri bowling bucuresti cabral carti cocalari colegi comunitate concurs concursuri cumparaturi digg dilema Diverse domenii emo fun funny furt games godaddy google gts hardware hosting hr idiocracy ikea injuraturi iso kfc laptopuri laser tag leapsa Linux livrari manele mare masini mcdonald's Microsoft misogin monden Movies muzica oameni online parcari party personal pietoni pizza plaja plugins politica portfolio pr prieteni Raiffeisen reclame relatii romani Romania scoala sex sexy Software spam sql swf tarani telefoane timp liber tips&tricks top trafic tv twitter Uncategorized upc vacanta vanzatoare vecini wii windows wordpress work xp yahoo zoso