Lasermaxx şi-a deschis a doua arenă din Bucureşti, în incinta AFI Palace Cotroceni. Cum n-am mai fost de super mult timp la o partidă de laser tag, Lucian a propus să ne strângem joi la ora 20:00 acolo să vedem despre ce este vorba.
Pentru înscrieri, contactaţi-l direct pe el (@lucian_marin pe Twitter) sau lăsaţi aici un comentariu ca să ştim câţi veniţi.
E crimă, la propriu. De fiecare dată când plec pe undeva, văd o mulţime de câini întinşi pe şosea, cu maţe pe-afară şi tot tacâmul.
Acum, în 4 ani de când conduc, am lovit doi câini. Şi nu i-am lovit încât să-i fac una cu asfaltul, dar de fiecare dată mi-am îndesat proiectoarele şi mi-am crăpat bara. Paguba mea, nu? Ce să le fac? Să opresc să le cer asigurarea? Să mă dau jos la ei şi să le trag vreo două?
Ultima dată am plecat de la semafor, aveam vreo 40 km/h. Un câine se juca de unul singur pe o bordură înaltă şi exact când treceam pe lângă el, s-a decis că vrea să treacă strada. Literalmente a sărit în faţa maşinii şi evident că l-am pocnit de l-am întors 360 de grade. O babă de pe trotuar urla disperată la mine… “L-ai omorât, criminaluleeeeee” deşi dobitocul a continuat să traverseze strada exact aşa cum începuse.
Câinele – prietenul omului, dar nimeni nu spune că majoritatea exemplarelor sunt cele mai cretine vietăţi de pe pământ. Pagubele pentru fiecare incident de genul ăsta le suportă fiecare, şi-acum cu excelenta lege ce include franşize, ai pocnit un câine, te-ai făcut de 100E şi de timp futut cu asigurările. Asta dacă ai casco; dacă n-ai, plăteşti tu tot.
Şi mai sunt şi ăia care aleargă spre roţile maşinii să te latre. De ce?! Ăia sigur n-au fost călcaţi pe cap până acum, dar nici mult nu o să mai dureze. Şi când mă gândesc că sunt unele specimene care traversează pe trecerea de pietoni doar la culoarea verde…
Faptul că ăştia ridică maşini după nişte criterii total aiurea, este deja cunoscut. De faptul că mi-au ridicat maşina d-ampulea pentru că aşa au vrut ei, v-am mai zis.
Ce mă deranjează pe mine este modul ăsta de a gândi şi de a acţiona. Şi anume, nimeni nu ridică rable vechi ce ocupă locuri de parcare sau sunt parcate aiurea, nemişcate de ani buni. Ştiu ei de ce nu le ridică. La un calcul simplu, amenda cu tot cu taxă ajunge pe la 800 RON. Maşina valorează 500, chiar dacă proprietarul cere 1000. Şi-atunci rentează să o mai recupereze? Nu. Dacă ADP-ul o ridică, rămâne cu ea pe cap, şi-atunci mai bine nu o ridică. Mai bine ridică Clio-ul de lângă sau Loganul de vis-a-vis, pentru că alea-s maşini de care oamenii chiar au nevoie şi evident le recuperează.
Nu ridică XCinci-ul lăsat aiurea în mijlocul străzii, pentru că ăla are bani şi pile şi poate mai face şi scandal. Mai bine se fac că nu-l văd şi trec la următoarea maşină de om obişnuit.
Dar culmea şi culmea nesimţirii mi se pare că e pe Vasile Milea. În fiecare dimineaţă când trec pe-acolo, băieţii sunt puşi pe treabă mai rău ca niciodată. Şi n-ar fi o problemă, doar că Vasile Milea este un bulevard închis doar pentru riverani, din cauza construcţiei podului Băneasa-Grozăveşti, şi de când l-au închis, circulaţia este extrem de redusă.
Şi maşinile alea oricât de în stradă ar fi parcate nu încurcă absolut pe nimeni, faţă de cele parcate pe Olteniţei, sau pe Viilor de exemplu. Dar ei sunt acolo în fiecare dimineaţă şi le ridică, în loc să-şi concentreze resursele pe alte străzi ce-ar trebui eliberate. De ce? Pentru că acolo găsesc fraieri şi acolo nu-i deranjează nimeni.
Da, a venit timpul pentru un milestone. Proiectul CeRecomand are de ieri un nou design şi o nouă funcţionalitate.
De asemenea, ne-am înscris la Internetics, prima competiţie la care participăm.
Sugestii şi recomandări, aici.
Săptămâna trecută împreună cu ciops, i-am făcut o vizită lui Cristian Radu pentru a contribui la proiectul iReadFaces.
Înainte să fugiţi care încotro şi să nu mai aud de voi niciodată, citiţi despre proiect aici.
Cred ca intotdeauna cand suntem in compania altor persoane purtam masti: masti vesele, masti triste. Dar atunci cand renuntam la ele si ne lasam chipurile dezgolite, cand ne relaxam complet muschii fetei si lasam grimasele sa dispara, pe fete si in privirile noastre se poate citi.
iReadfaces a inceput cu un autoportret. Voiam sa marchez un moment in care eram trist si cautam posibilitatea sa-mi vad fata in momentul respectiv.
iReadfaces este un proiect nascut din intrebari si provocari. A inceput cu intrebarea „Cum arat acum?” si a continuat cu „Cum arata alti oameni intr-o stare similara?”. Iar provocarea mea consta in incercarea de a-i face pe oameni sa renunte la masti, in timp ce pentru ei este o provocare sa se vada asa cum ii arat eu.
Am fotografiat oameni din cercul in care ma invart acum. Pentru ca traim in acelasi loc si ne miscam in aceleasi medii, factorii externi actioneaza la fel asupra tuturor. Energia pe care o degaja spatiul din jur si societatea e aceeasi pentru toti. Si cred ca si lucrurile pe care le simtim trec de la un om la altul prin aer si ajung sa fie simtite in masuri diferite de catre toata lumea. Caut sa vad ce simte reteaua de oameni din care fac si eu parte.
