Cu şi despre bani

September 9th, 2009 - 12:37
Autor: Andrei Boghiu

Încep şi eu ca Seinfeld. Heeey, what’s the deal with money?.

Care-i faza cu banii?

Banii rupţi – toată lumea-i dă, nimeni nu-i vrea. Toţi vor să scape de ei. Exceptând magazinele, eu lucrez cu oameni din acel segment de piaţă care nu se uită la fiecare bancnotă în soare să vadă dacă nu cumva e falsă sau şifonată. Şi evident, nici eu nu fac asta. Drept urmare mă pricopsesc cu o mulţime de bancnote incomplete, tăiate, decupate.

Nu-mi pierd vremea la bancă să le schimb, comercianţii ar trebui să facă asta. Dar nici nu le dau mai departe, decât dacă mi-s ultimii bani din portofel. Le strâng acolo şi le bag în bancomat cu prima ocazie. În mod surprinzător, niciodată nu mi s-a întors vreo bancnotă ruptă. Cred că le filtrează sau ceva, nu ştiu.

Una peste alta, e trist să te refuze cineva că-i dai o bancnotă ruptă şi tu să bagi scuze d-alea gen “nu am văzut-o”. Şi mai trist e atunci când te scuzi cu “aşa mi-au dat-o şi mie alţii”. Excepţie fac momentele când bancnota ruptă ţi-a dat-o acelaşi comerciant, cum a păţit Sebi.

Lipsa măruntului – Nu zic nu, oricine poate rămâne fără mărunt la un moment dat. Dar deja când se întâmplă în mod regulat, pare dubios. Şi aici ţine la fel, de atitudine. Dacă n-ai mărunt şi nu eşti în mijlocul muntelui, mergi până la magazinul de lângă, poate au ei. Dar să mă expediezi pe motiv că “n-ai ce să-mi faci” sau să mă pui să merg eu să schimb, nu e frumos şi-ţi dăunează afacerii.

PS: Să n-ai bancnote de 10 RON să-mi dai rest la 100, nu se cheamă că n-ai mărunt.

Număratul restului – Eu am un obicei să nu număr restul primit la magazin. Asta pentru că îl număr din ochi înainte să mi-l dea, când îl numără vânzătorul. În plus, consider de prost gust să ţii coada pe loc, pentru că tu vrei să mai numeri o dată banii. Când aţi fost ultima dată “furaţi” la rest, mai ales la magazine la care mergeţi des? Mie mi s-a întâmplat doar de vreo două ori în ultimii zece ani, şi cred că de mai multe ori am primit bani în plus, deci nu pot nici măcar să spun că am ieşit pe minus. Merită?

Excepţie, casele de schimb valutar. Acolo deseori afişul cu “număraţi banii la ghişeu” se traduce prin “dăm ţepe dese”.

Ce este euro?

October 21st, 2008 - 13:30
Autor: Andrei Boghiu

Dupa mica mea vacanta in Italia am realizat ca euro nu este doar o moneda pe care o folosim atunci cand facem un credit, cand platim o rata sau cand ne platim chiria. Nu sunt doar hartiile cu care facem poze de prost gust ca sa aratam ca suntem baieti bazati si nu sunt doar banii pe care ii dam pe o masina.

Multe tari deja si-au trecut economia pe aceasta moneda si au suferit pierderi majore din cauza asta.
Ma intreb ce efect ar avea la noi cand si daca vom trece si noi pe Euro?

Cum poti sa nu ai sa dai rest?

August 10th, 2008 - 16:44
Autor: Andrei Boghiu

Tu, ca comerciant sau persoana care trebuie sa incaseze bani, cum poti sa nu ai sa dai rest la bancnote mai mari? De ce trebuie sa ma duc eu sa ma milogesc prin alte parti sa-mi schimbe bancnota, cand de fapt e vina ta ca nu esti pregatit?

Nu vorbesc aici de chestii minore la care mi se baga pe gat lame Orbit, ci de chestii mai mari gen catering sau plata facturilor. Cum poti sa zici cu nonsalanta “nu am rest la un milion”, de parca ti-as plati cu o bancnota de 500 de euro?

Poate se intampla odata, dar cand deja vii in fiecare dimineata la mine (prima comanda) fara bani schimbati, e destul de jenant si ma face sa aleg concurenta…

Primul salariu

July 24th, 2008 - 11:01
Autor: Andrei Boghiu

Bobby ne intreaba ce-am facut cu banii din primul salariu. Asta a fost acum 5, poate chiar 6 ani de zile cand lucram la Ubisoft pe perioada verii. Imi aduc aminte clar cum am fost la HR pentru a-mi ridica bonurile de masa si banii. La vremea respectiva, bonurile de masa mi se pareau un concept extraordinar si cand cumparam ceva cu ele ma simteam ca si cum luam mancare pe degeaba. Comparativ cu salariile de pe-atunci, salariul meu nu era foarte mare ca deh, doar ma jucam, insa era o mare realizare pentru mine.

Pur si simplu m-am dus si mi-am cumparat un trening si o pereche de adidasi, lucru pe care vrusem sa-l fac de ceva vreme. Ca in urma acelui training colegii de liceu imi spuneau “Scufita Rosie”, asta-i alta poveste ce nu va fi relatata niciodata :)

Zimbabwe are de azi bancnota de 100 miliarde $, care nu valoreaza mai mult de 1USD

July 20th, 2008 - 21:03
Autor: Andrei Boghiu

Incredibil, nu? Conform CNN, banca din Zimbabwe aceasta bancnota a fost lansata ieri in incercarile disperate de a combate inflatia. Pe cat de surprinzator ar parea asta, noua bancnota nu valoreaza mai mult de un dolar american.

La noi totul s-a oprit la timp, cu denominarea si leul greu. La ei, totul a crescut exponential si s-a ajuns la cote dezastruoase.

Pagina 1 din 712345...Last »

Contact

E-mail: andrei@boghiu.ro
Telefon: 0753 09 69 01
Twitter: @etherfast
Facebook: Andrei Boghiu
Linked In: etherfast
YM: etherfastpro

Sunt implicat în

Ultimele comentarii

  • maniak: Pentru delectarea ochiului tau, ia adresa de mail gen “pysicutza69 . badgirl_cozmina” si alte...
  • Joculete: ei bine… cam asta este chestia: trebuie sa fii pus in tot felul de posturi chiar si daca nu vrei. Am...
  • Andrei Boghiu: Asta, am mai scris de el pe blog.
  • Bogdan Pater: Si totusi care e postul? Ca asta nu ne-ai zis… :P
  • Andrei Boghiu: Daca poseda cunostintele necesare, sa le treaca in CV :) Daca nu le trec, o sa presupun ca nu sunt...

Tag cloud:

adsense amintiri banc banci bani bere blackberry bloc blog blogosfera bloguri bowling bucuresti cabral carti cocalari colegi comunitate concurs concursuri cumparaturi digg dilema Diverse domenii emo fun funny furt games godaddy google gts hardware hosting hr idiocracy ikea injuraturi iso kfc laptopuri laser tag leapsa Linux livrari manele mare masini mcdonald's Microsoft misogin monden Movies muzica oameni online parcari party personal pietoni pizza plaja plugins politica portfolio pr prieteni Raiffeisen reclame relatii romani Romania scoala sex sexy Software spam sql swf tarani telefoane timp liber tips&tricks top trafic tv twitter Uncategorized upc vacanta vanzatoare vecini wii windows wordpress work xp yahoo zoso