Leapsa vine de la Dany si ar trebui sa-mi expun dorintele mele pentru 2008.
In 2008 vreau:
* Cat mai multe proiecte fructuase care sa-mi aduca multi bani :P
* O excursie in Grecia sau un week-end de cumparaturi pe la bulgari
* Sa ma mut singur singurel, sa scap de toate durerile de cap pe care le am acum
* O oglinda retrovizoare de Megane II :)
* O eventuala promovare
Dat fiind faptul ca am fost oarecum fortat sa merg cu maica-mea la cumparaturi week-end-ul asta, pe masura ce ma plimbam cu caruciorul printr-un supermarket si contemplam la nemurirea sufletului, mi-a trecut prin gand o idee, mai mult o intrebare.
Imi aduc aminte acum multi multi ani cand s-a deschis primul magazin Billa in cartierul in care locuiam. Mi se parea ceva nou, ingenios, nemaivazut acest concept de “supermarket”. Super-Market. Da, erau “super preturi”.
Ce deosebeste aceste magazine? Cu ce e Cora mai deosebit de se numeste hipermarket? Cum se deosebesc hiper-preturile lor de mega preturile de la Selgros?
Totul se bazeaza pe a atrage publicul. Speaking of which, am auzit ca noul supermarket Real din Bucuresti e o mare debandada, cu toate ca le apreciez initiativa lor de a-l tine deschis non-stop.
Da, am fost cu ciops si cu Jerry la un gratar duminica ce tocmai a trecut. Doar noi, echipa BEC Media. Stabilisem o intalnire la 9:30 in fata blocului (nu blogului) meu. Evident ca toti ne-am sculat in jur de 9:00 si n-aveam nimic pregatit pentru iesire. Eu am plecat cu mana in fund, cu un ghiozdan in spate, o pereche de pantaloni rosii si-o casoleta. Am luat si gratarul din masina.
Ciops pe de alta parte a asigurat transportul si fotografiile, iar Jerry ne-a linistit cu vorbele temeinice si sfaturile practice.
Inarmati cu carduri de credit, am purces spre locul fagaduintei, Cora Pantelimon. Unde am gasit o SUPER oferta. Cola. Trei la zece mii.
Am luat ce-am luat, de ne-am ingramadit cumparaturile in 2 cosuri (da, trebuia sa luam un carucior dar am vrut doar sa-i fac in ciuda lu’ Jerry), am plecat spre locul pasnic unde urma sa mancam ca porcii.
In mod uimitor, gratarul a stat in picioare, supravietuind eroic piramidei de lemne ce-l strivea.
Jerry a avut niste tentative de a conduce Loganul, tentative oarecum reusite, dar la parcare e praf. Una peste alta, am disparut cam 25 de minute cu masina lu’ ciops (am fost dupa apa), si ne-am inchis telefoanele sa nu poata da de noi. Era disperat rau cand ne-am intors.
* bucuresti prostitute
* cum sa spargi o casa
* omul a aparut acum 10 milioane de ani
* bune maniere inseamna sa fi la moda
* ce se intampla cand imi pierd virginitatea
* bunele maniere la cumparaturi
* reguli cutie automata
* frizerita tuns prost
Ca o lamurire pentru cei ce nu cunosc, acestea sunt cautari reale ale unlor persoane pe motoarele de cautare, fapt prin care au ajuns sa-mi viziteze blogul ;)
Comunicarea la telefon pare simpla cand vorbesti despre ea sau cand te gandesti cum se face. Problema adevarata apare in practica. Lucrez in Customer Care, pe helpdesk si vorbesc la telefon cu clienti timp de 7 ore pe zi. Majoritatea sunt cu bune maniere si au respect pentru ceea ce faci tu pentru ei. Altii (si despre astia o sa vorbesc in continuare), nu.
In momentul in care te suna astfel de clienti, ar trebui sa te simti flatat deoarece iti dai seama ca omul si-a rupt din timpul pretios sa vorbeasca cu tine. Si spun asta pentru ca pe tot parcursul conversatiei, persoana de la celalalt capat al firului molfaie ultimele bucati din masa de pranz. Si mi se pare oarecum normal. Cum imi permit eu, ca helpdesk sa intrerup omul de la masa?
In alta ordine de idei, dupa ce termina de molfait savurat masa, suna celalalt telefon. Mobil, evident. Si cum el e o persoana importanta, trebuie neaparat sa raspunda, asa ca te roaga sa astepti cateva momente cat vorbeste. Si vorbeste. Si vorbeste. Si… vorbeste. Langa tine, sa-l poti auzi. “Da? L-ati dus pe ala micu’ la cumparaturi? Ce bine! Mai iese si el din casa. Dar tanti Nuta ce mai face?”. Asta in timp ce eu incerc sa-mi scot o medie de apel cat mai mica, iar asta se duce pe apa Sambetei.
