Merg des cu metroul. La scoala, la serviciu sau la prietena, in special in momentele in care stiu ca prin alte mijloace mi-ar lua mult mai mult sa ajung unde trebuie. Pana aici, toate bune si frumoase. Insa afara mai are putin si incepe sa ninga. Vine iarna. Primii care iau in primire noul anotimp sunt in mod inevitabil, cersetorii de prin metroul mai sus amintit.
De obicei incep cu “Deschide usa, crestine” de pe la inceputul lui decembrie, chiar daca s-a intamplat ca anul acesta, sa fie soare afara. Suntem sub pamant, nu se pune. Unii au voce, unii n-au. Aia care n-au, compenseaza anti-talentul prin inflexiuni ale vocii (destul de enervante), cor (acompaniament din partea colegilor de breasla) si cateodata chiar si modificarea strofelor pentru a da mai bine la rima. Mentionez aici sintagma “La multi ani, multi ani cu bine / Si in anii care vine”.
In perioada asta a anului artistii astia amatori se schimba de la statie la statie. Dupa 3-4 statii de acelasi colind incepe sa ti se cam ia, credeti-ma. In alta ordine de idei, imbulzeala este suficient de mare incat sa pice 2 “rivali” in acelasi vagon. Si da-i sa vezi atunci competitie. Unu’ din stanga, unu’ din dreapta, de-ti vine sa te dai jos la prima.
Datorita astora, am ajuns sa fredonez colindul ala si dupa ce ies din metrou, si cand merg pe strada, si cand scriu in blog. Aaargh!
