Milano, baby!

December 4th, 2010 - 15:46

Pentru că mi-a plăcut ultima dată, am fost iar în Milano într-o scurtă călătorie. Gurile rele spun că am fost pentru cumpărături şi pentru festivalul de modă, dar eu ştiu mai bine.

Majoritatea lucrurilor pe care le-am scris acum 2 ani se aplică în continuare, cine-ar fi crezut? Viaţa e scumpă, români sunt cu carul, civilizaţie ca la ei n-o să vedem mulţi ani. You know, the usual.

Oamenii în general sunt foarte OK, chiar dacă ştiau că suntem din România. Chelneri, vânzători, ghizi, etc. Toţi ştiu să-şi vândă marfa. Am aflat târziu că în restaurante lumea nu prea lasă bacşis mai mult de 2-3 euro. Brusc, am înţeles de ce chelnerul de cu două seri în urmă a insistat să ne servească tot el. Pentru că noi eram români baştani, obişnuiţi cu 10%.

Taximetriştii în schimb m-au enervat la culme. Am mers la 4 dimineaţa pe jos prin ploaie şi vânt şi cu bagajele după noi pentru că jepcarii de la hotel vroiau 50E pentru o cursă de 2 km, taxiurile de pe stradă nu opreau, iar la telefon nici vorbă să dai de cineva. Frumos, nu?

PS: Pentru prietenii mei adevăraţi de pe Facebook, eu am încercat să fiu discret şi să pun doar câteva poze în care arătam mai bine, dar jumătatea mea nelegitimă a venit din spate şi le-a trântit pe toate la pachet.

Tag cloud:

adsense amintiri banc banci bani bere blackberry bloc blog blogosfera bloguri bowling bucuresti cabral carti cocalari colegi comunitate concurs concursuri cumparaturi digg dilema Diverse domenii emo fun funny furt games godaddy google gts hardware hosting hr idiocracy ikea injuraturi iso kfc laptopuri laser tag leapsa Linux livrari manele mare masini mcdonald's Microsoft misogin monden Movies muzica oameni online parcari party personal pietoni pizza plaja plugins politica portfolio pr prieteni Raiffeisen reclame relatii romani Romania scoala sex sexy Software spam sql swf tarani telefoane timp liber tips&tricks top trafic tv twitter Uncategorized upc vacanta vanzatoare vecini wii windows wordpress work xp yahoo zoso