Situația se poate privi pe două părți. Prima dintre ele ar fi concepțiile diferite între două generații din aceeași familie, de exemplu între părinte și copil. Deseori părinții sunt “control freaks”, încercând să stăpânească fiecare aspect al vieții celorlalți, uneori doar pentru că așa trebuie.
Concepții diferite și uneori absurde, atât de întâlnite încât personal le consider chiar clișee. Fata trebuie să fie acasă la zece și nu are voie să iasă des în oraș cu prietenii. Băiatul trebuie să suporte alegerile părinților în materie de femei, pentru că nici una nu e prea bună pentru el, toate vor să-i mănânce banii.
Deseori părinții sunt foarte protectivi pentru că nu vor ca odraslele să repete greșelile lor. Singura problemă pe care nu o iau în calcul e că natura umană face ca atunci când ți-e interzis un lucru, să vrei să-l faci cu atât mai mult. În plus, se omite faptul că și copiii pot face diferența între bine și rău și că pot avea alegeri si păreri proprii, care pentru ei contează mai mult decât orice altă părere.
Soluția e ca părinții să-și dea seama la timp că nu pot controla absolut fiecare aspect din viața celuilalt și că e bine să nu se mai implice de la o anumită vârstă. Dacă nu, lucrurile pot degenera și ne vedem cu toții peste 10 de ani la “Surprize, surprize”.
Al doilea punct de vedere este al bătrânilor, care pur și simplu s-au săturat de viață și împroașcă cu noroi în stânga și-n dreapta. Toate femeile sunt curve, fir-ar mama lor și toți bărbații sunt niște vagabonzi, niște pușlamale. Cred că știți la ce mă refer, fiecare bloc are cel puțin o persoană de genul ăsta.
Oamenii ăștia au trăit degeaba. Ca să ajungi să înjuri tinerii cât e ziua de lungă, ori ai fost un idiot toată viața, ori pur și simplu îți filează o lampă, pentru că altă explicație eu nu văd.
Da, postul ăsta exprimă o frustrare de-a mea de care vroiam să scriu de multă vreme. Let the comments hurdle.
