După o infernală muncă de sortare (presupun), acum puteți să ne votați la RoBlogFest.
Anul ăsta am vrut să candidez pentru cel mai popular blog și pentru cel mai bun blog personal.
Ca să mă votați, aveți nevoie neapărat de un cont pe RBF. Faceți click pe bannerul din dreapta (sidebar) și apoi pe una dintre categorii. Mă găsiți prin lista aia și restul e simplu.
S-avem succes :)
Știu, e o decizie grea. Totuși, m-am săturat de argumente aiurea cum că vine instalat cu Windows-ul și ți-e lene să înstalezi altceva. Dacă n-ai o râșniță de calculator, îți ia trei minute pe ceas să downloadezi și să instalezi un browser decent.
Pentru mine e important ca un browser să-mi afișeze toate paginile cum trebuie, să aibă extensii pentru ce vrea inimioara mea și să fie cât mai user-friendly. Că nu vine direct cu Windows, mi se rupe. E default la Linux, dacă te doare așa tare.
După schimbările majore de zilele trecute, dau de povestea unui prieten și aflu că iar au făcut-o lată.
Se dă una bucată server HP și una bucată reducere substanțială. Acum două zile, serverul costa 5 bani. Așa că Rareș și-a luat și el o pereche. Am vrut și eu să-mi deschid un datacenter cu bani de-o ciungă, dar a doua zi prețul revenise la normal.
Și-acum avem concluziile. Rareș are factură fiscală care atestă că trebuie să primească serverele în schimbul unei sume infime. Reprezentantul Marketonline se roagă de el să nu depună vreo plângere. Interesant, nu?
De trei ani am blog. De vreo 7 ani stau pe IRC și de mai mult de 8 ani folosesc YM-ul. Fraza din titlu mi s-a întipărit bine în minte undeva după ce am terminat liceul și e regula de bază. Nu trebuie să uiți niciodată că orice-ai face, la sfârșitul zilei tot în viața reală ajungi.
Inițial, am vrut să numesc articolul “Retarzii din online sunt retarzii din viața reală”. O să vedeți de ce.
Pe IRC, am cunoscut o grămadă de oameni stresați din cale-afară că nu li se înregistrează nu știu ce canal sau că nu știu cine i-a înjurat sau le-a furat nickname-ul. Până și oameni în toată firea la 30-40 de ani își neglijau familia și copiii ca să joace trivia sau să dea nu știu ce accese pe niscaiva canale mari. IRC-ul nu trebuie să fie niciodată mai mult de un hobby sau ceva cu care să-ți umpli timpul atunci când te plictisești. În nici un caz nu e un stil de viață. Și-acum, după atâția ani tot intru și dau de același gen de specimene… They’ll never learn. Nu e greu de ghicit cum o să ajungă în viață…
O situație mai de actualitate. Câți dintre voi nu aveți în lista de YM cel puțin un retard, o ființă fără o viață personală care mereu dă mass-uri întrebându-vă de cele mai noi manele sau căutându-l pe Fane (să-i dea buzz când intră, neapărat), sau un om care porcește limba română în ultimul hal? Nu trebuie să fii cea mai cultă persoană din lume, dar așa nu o să ajungi nicăieri. Pentru un post decent cu un salariu bun trebuie să știi unde se pune cratima într-o ortogramă. Dacă nu, sunt destule posturi în Spania la cules de căpșuni sau pe șantier la cărat saci cu ciment, pe un salariu de trei cifre.
Cât despre mania jocurilor și asta se poate dovedi o problemă. Jumătate din clasa a 11-a am petrecut-o chiulind și mergând prin Internet Cafe-uri, din motive destul de vagi chiar și pentru mine acum. Dar la un moment dat m-am trezit la realitate și am realizat că ceea ce fac nu e OK. Cunosc oameni care joacă WoW și DOTA în draci, cu zilele. Știu oameni care au renunțat la școală pentru asta. Și pentru ce? Pentru un prestigiu în online care valorează zero în viața reală. Ăștia sunt oamenii care se sinucid, care comit crime sau care-și petrec viața prin închisori. Și din nou, pentru ce?
În decembrie am cumpărat de la eMag o pereche de căști pe USB. Am plătit cu cardul, inclusiv livrarea la domiciliu. Toate bune și frumoase, 24 de ore aveam căștile acasă, toți erau fericiți.
După o lună, primesc mail de la GeCad (ăia de se ocupă cu ePayment-uri prin România) cum că a apărut o eroare și banii n-au plecat de la mine din cont.
Hopaaa, deci eu am și marfa și banii. eMag mă suna în draci, tipul care m-a sunat vorbea cu mine foarte mieros și binevoitor, până în momentul în care le-am livrat banii. După aia, nici “vă mulțumim”, nici “la revedere”.
Că doar nu ne vom mai întâlni vreodată, nu?
