Eu unul m-am săturat să fiu acostat inutil, oriunde ies din casă. Vreau să ies şi eu la o terasă, hop apar zece cerşetori, care mai de care să te înduioşeze mai tare, apar niscaiva surdo-muţi şi-ţi înşiră obiecte pe masă (ştiţi voi, ca ăia de împărţeau icoane în metrou), ţigănci care vând trandafiri, şi asta dacă ai noroc. Dacă n-ai, probabil o să dai peste unu’ cu o muzicuţă sau cineva care-şi cântă povestea vieţii. Vă spun, un deliciu pentru urechile voastre, oameni care-aţi ieşit din casă pentru relaxare.

Am prins roşu la un semafor din centru? Hopa, c-au şi apărut să-mi spele geamurile. Pentru “doar un leu”. Ce dacă maşina e de-abia spălată? Îl văd p-ala de la doi metri distanţă cum aruncă cu apa. Şi mai sunt şi d-ăştia şmecheri care încep cu geamul din spate. Poate-poate nu-i vezi din prima şi după aia trebuie să le dai. Nu, nu prea cred. Deci trebuie să fiu cu ochii şi pe ăştia, în timp ce pe lateral mi se plimbă o tanti care vinde genţi de piele, trepiede pentru aparate foto şi binocluri. Care-i legatura între cele trei, să mor dacă-mi dau seama.

Sau dacă mă bate gândul să parchez în aer liber, imediat se oferă doi-trei puradei să mi-o păzească contra unei sume modice. Asta ca să stau eu cu gândul împăcat… Are grijă de ea ăla micu’, nu are ce să se mai întâmple.

Şi eu unul m-am săturat de toţi ăştia. Nu de gesturi în sine, ci de reacţiile lor atunci când ii refuzi. Nu-i e greu puradelului să-ţi desumfle roţile sau să-ţi lase un mesaj de dragoste cu piatra pe capotă dacă nu-i dai. Şi-atunci, pentru 2 lei, nu-i mai mare paguba? Aşa că-i dai… Am văzut mulţi bronzaţi care îţi spală geamurile cu forţa, cu toate că le faci semne disperate să nu, după care invariabil te-alegi cu flegme pe geam, sau în cazurile bune, înjurături ca la uşa cortului.

Dar trebuie să-i lăsăm în pace şi să nu-i discriminăm, că sunt şi ei oameni, futu-le muma-n cur de oameni.

Înainte de toate, aruncaţi o privire pe postul ăsta şi pe comentariile de sub el. După aia, citiţi în continuare. Având deja contextul, se dă următoarea întâmplare.

Duminică dimineaţă, 9 fără un pic, intersecţia dintre bulevardul Mărăşeşti şi bulevardul Dimitrie Cantemir. Un Logan albastru schimbă banda cu 20 de metri înainte de semafor şi aparent ia faţa unui Ford de pe vremea lu’ bunicu (dar model sport, decapotabil), înmatriculat în Bulgaria că deh, ştiţi voi cum e cu taxa.

La volanul Fordului, stă omul nostru de culoarea nopţii. În dreapta, camaradul lui de încredere. Nu ştiu ce i-o fi zis camaradul, dar cert este că bronzatul scoate ditamai ranga de metal pe geam şi începe s-o agite spre maşina din faţă, combinând gesturile cu trimiteri la rude şi morţi.

Dacă mă întrebaţi pe mine, eu aş fi claxonat, poate aş fi trântit o înjurătură, şi bine aş fi făcut, în locul lui. Loganul albastru din faţă era de la BGS şi negruţul nostru aparent ori n-a văzut, ori nu ştia să citească. Şi cum vă spuneam, tot învârtea ăsta ranga prin aer, până s-au dat doi jos la el şi l-au liniştit cu câţiva pumni şi câteva bastoane pe cocoaşă.

Şi-acum o privire de ansamblu. Cer senin, maxima termică era de 22 de grade la umbră. Nu se auzea decât adierea subtilă a vântului acompaniată de ţipetele disperate ale unui ţigan ce încasa pumni şi bastoane pentru că refuza să-şi ţină gura închisă. Scena era înconjurată de trecători şi gură cască, dar şi de 20 de airsoft-işti care râdeau cu gura până la urechi.

Concluzii:
1. Dacă ai fost prost şi ţi-ai luat-o peste bot, de ce comentezi într-una ca să-ţi iei şi mai multe?
2. Incredibil câtă ură poate să aibă pe un ţigan un pensionar care pur şi simplu trecea pe-acolo.
3. Astrele n-au ţinut cu omul nostru negru. Dar aşa-i când scoţi ranga de metal ca prostu’ la orice semafor.

Dar să nu-i discriminăm, gen.