In lipsa masinii personale, azi am mers cu trei taxiuri, lucru ce mi-a adus aminte de momentele in care mergeam la scoala de soferi si mi-era lene sa ma intorc pe jos. Ce vreau sa aduc in discutie sunt personalitatile diferite ale taximetristilor.
Guralivii
Sunt aia care dau impresia de oameni tacuti si linistiti. Pornesc agale si se uita din cand in cand la tine in oglinda retrovizoare. Ofteaza adanc. “Cald, dom’le.. cald…”. Tu, te uiti la el dintr-o parte, oftezi la randul tau… “Da…”. Si brusc el incepe “Mi-aduce aminte de…”. Crizat iti lipesti o palma peste frunte. Dracu’ m-a pus sa vorbesc? Si din amintiri, politica, fotbal si masini nu te lasa tot drumu’. Nu conteaza ca nu vorbesti cu el sau ca nu-l bagi in seama, el turuie intr-una. Important e ca-l asculti. Stie ca-l asculti si stie ca nu poti sa il ignori cu totul. Asa ca-i da inainte.
Agresivii
Aia care indiferent ce masina conduc simt nevoia sa taie fata altora, sa se bage, sa parcheze unde nu trebuie, sa forteze semaforul, si mai mult decat atat, sa injure ca la usa cortului. El trebuie sa arate ca este mult superior celorlalti participanti la trafic prin faptul ca este taximetrist. Nu toti, insa majoritatea sunt tineri pana in 25-30 de ani carora nu le-a placut scoala. Si tot vorbea el la telefon cu un “tovaras” ce bine “erea” cand aveau “combinatia” aia… Trist. Foarte trist.
Restul
In afara de astea doua tipuri, consider ca restul taximetristilor sunt oarecum OK. Oameni cu care poti purta o conversatie fara sa simti ca vorbesti singur si oameni cu care nu risti sa treci vama la bulgari daca ii superi. Evident, pe astia ii agreez cel mai mult si ma uit intai la moaca taximetristului inainte sa ma urc in masina.
Ca o paranteza, azi cica trebuia sa ne lasam masinile acasa. Eu pe-a mea am lasat-o in service. Se pune?
