Vortexul de supermarket

August 15th, 2010 - 13:45

Urăsc să fac cumpărături, şi asta pentru că nu e nimic fascinant acolo, totul este atât de monoton. Te plimbi printre rafturi şi printre zeci de mii de produse, citeşti etichete şi tragi după tine un căruţ imens.

O să fiu un pic misogin, c-aşa mi-e firea, dar spre deosebire de unele femei, eu sunt în stare să intru în supermarket, să iau fix ce-mi trebuie şi să mă îndrept spre casă. Nu tu “stai că e super ofertă la carne”, “să iau de 100 sau de 200?” sau “uite dragă, au lapte d-ăla bunu’”.

Le mai fac şi p-astea, pentru că sunt femeile noastre, le iubim şi TREBUIE, dar ce e prea mult strică.

Supermarketurile la noi sunt ca un vortex, o zonă crepusculară. O secundă suntem oameni normali, iar în cealaltă secundă ne călcăm în picioare la propriu pentru bormaşini, pentru carne de grătar şi bere, sau pentru a pune mâna pe ultimul bax de ulei d-ăla bun înainte să crească TVA-ul cu 5% şi să “nu mai apucăm”. Ca o paranteză, supermarketul deschis non stop a fost una dintre cele mai mari revelaţii pentru economia românească. Cum? Pot să-mi cheltuiesc banii inutil şi noaptea? Sigur, mai vreau!

Acum nu ştiu dacă am eu ghinion sau astfel de exemplare sunt pur şi simplu omniprezente, dar în puţinele dăţi când chiar mă plimb printre rafturi, am parte de cele mai retarde întâmplări. Ţigani burtoşi cu tricoul ridicat peste burtă, ce se uită suav la eticheta de pe halca de ceafă de porc pe care au luat-o în mână, copii care aleargă haotic printre raioane şi pun în coş tot ce le trece prin cap, doar de-ai dracu’, un el şi o ea care se ceartă aiurea la casă cu un tip care nu vrea să-i lase în faţă, că “au doar două produse”, şi multe altele de genul ăsta.

Iar la seria de ghinioane datorate exclusiv lui Murphy pot adăuga toate momentele in care stau la coadă să plătesc şi totul se mişcă prea încet pentru că tipei i-e lene, sau e nouă şi nu ştie ce face, sau a bătut greşit un produs şi-aşteaptă supervizoru’ să i-l anuleze, sau nu ştie să deschidă casa cu bani, sau s-a terminat tura şi trebuie să numere banii, sau s-a terminat rola pentru bonuri şi nu ştie s-o schimbe. Toate chestiile astea mi s-au întâmplat. Şi de fiecare dată am fost calm şi i-am înţeles.

Pentru că nu are rost să te lupţi cu ceva ce nu poţi învinge. Şi-atunci de ce să-ti faci nervi aiurea?

Tag-uri: ,

10 comentarii pentru “Vortexul de supermarket”

  1. Matilda says:

    Pentru ca supermarketurile/ hipermarketurile sunt fun! Tocmai pentru ca vezi o mie de specimene de oameni in actiune. Si pentru ca suntem in Romania, multe din aceste specimene sunt foarte “pitoresti” si comice :D

    Aaa, da! Si hipermarketurile au multe tipuri de cioco!..Si alte dulciuri. Si bere. Lista continua :)

  2. Mihaisme says:

    Pe mine mă enervează când rămân cu căruciorul așteptând pe cineva. Nu ai unde să îl “parchezi”. Și oriunde staționez cu el, încercând să fie lânga un produs care nu e atât de căutat, întotdeauna se gasește cineva care are nevoie de acel produs.

    ÎNTOTDEAUNA.

    Cel mai bun exemplu a fost într-o iarnă, subliniez iarnă, când m-am oprit lânga congelatoarele cu înghețată, fiind sigur că nu o să deranjez pe cineva. În 2 minute un cuplu trece pe lângă mine și tipa zice: “Ah, uite, înghețată!” la care au am plecat cu un “las-o-n @%^& mea de treabă!” în gând.

  3. Joculete says:

    eu cand merg la mall e dezastru, nu reusesc sa imi desprind ochii de pe produsele IT:))

  4. brontozaurel says:

    Ai uitat mizeria din buricul unora…

    Totusi eu ma bucur ca exista magazine deschise non-stop. Uneori nu am timp, si chiar daca am timp prefer sa ies la cumparaturi noaptea, dau de mai putin cretini asa.

    Ghinion cu diverse probleme la casa care sa rezulte intr-un timp de asteptare prelungit n-am avut decat rar.

  5. Catalin says:

    Vad ca nu ai trecut chiar prin toate. Nu ai vrut sa cumperi struguri din care a furat fiecare cate o boaba pana au ramas ciorchini de struguri fara struguri, nu te-a piuit sistemul antifurt la iesire desi nu ai furat nimic etc.

  6. Creare site says:

    Comanda online :D Economisesti timp dar scoti ceva banuti in plus din portofel :P

  7. anca says:

    Ai mare dreptate si totusi multe lume face asa si eu de exemplu fac asa :D mereu cand zic ca ma duc la supermarket sa iau numai aia ma trezesc acasa ca am luat mai multe !! pentru ca ma las influentata de preturi de alea alea….Cand vad ceva care imi place nu prea pot sa nu-l iau

  8. Foarte adevarata articolul. E tare faza in care spui ca ne putem cheltui banii si noaptea. Este o mare inventie.

Lasă un comentariu

Dacă nu ai mai comentat până acum, primul tău comentariu va intra în moderare.
Încearcă să menţii un minim de bun simţ faţă de mine şi faţă de ceilalţi comentatori.
Pe de altă parte, orice părere argumentată este foarte bine venită.

Tag cloud:

adsense amintiri banc banci bani bere blackberry bloc blog blogosfera bloguri bowling bucuresti cabral carti cocalari colegi comunitate concurs concursuri cumparaturi digg dilema Diverse domenii emo fun funny furt games godaddy google gts hardware hosting hr idiocracy ikea injuraturi iso kfc laptopuri laser tag leapsa Linux livrari manele mare masini mcdonald's Microsoft misogin monden Movies muzica oameni online parcari party personal pietoni pizza plaja plugins politica portfolio pr prieteni Raiffeisen reclame relatii romani Romania scoala sex sexy Software spam sql swf tarani telefoane timp liber tips&tricks top trafic tv twitter Uncategorized upc vacanta vanzatoare vecini wii windows wordpress work xp yahoo zoso